Ariana vorbește fluent două limbi străine și este copilul pentru care timpul pare că stă în loc. Cântă la pian, desenează, face baschet, înot şi călărie şi învață de plăcere. Puștoaica, pasionată de tehnologie și astronomie, a câștigat un concurs organizat de Consiliul Europei cu privire la viziunea sa despre internet și a participat, alături de invitați de seamă, la un eveniment important în domeniul medicinei și al științei. Mai mult, anul acesta urmează să ajungă la NASA.
Ariana are 13 ani și are realizările unui om în toată firea. Este ambițioasă și talentată din cale afară. Anul acesta va merge la NASA, unde urmează să prezinte un proiect despre așezări spațiale realizat chiar de ea.
„Programul de la NASA ne-a fost prezentat de școala noastră și constă în crearea unei așezări spațiale pentru 10.000 de oameni. Mi-ar plăcea foarte mult să experimentez gravitația și să stau de vorbă cu oameni care au fost în spațiu, aș vrea să îmi explice care sunt cele mai noi tehnologii și ce alte descoperiri științifice au mai făcut. Și mi-aș dori foarte, foarte mult, să văd interiorul unei navete spațiale”, mărturisește Ariana.
Într-o lume veşnic indecisă, în care întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” îi pune în încurcătură pe cei mici. Ariana a găsit răspunsul în… astre.
„Cred că am observat că sunt interesată de Univers în timpul unei excursii în care am fost alături de părinții mei, când mi-a atras atenția o constelație. Atunci le-am spus părinților mei că îmi doresc să devin astronaut, iar ei m-au luat în serios. Și mi-au încurajat curiozitatea și pe măsură ce am învățat mai multe despre Univers, am înțeles cât de vast este”, spune Ariana.
„Cred că întrebările pe care le am cu privire la Univers nu sunt foarte diferite de cele ale celorlalți copii de vârsta mea. Cred că prima și cea mai evidentă este ce alte forme de viață sunt găzduite de Univers, apoi mă gândesc dacă putem cuceri Universul cu tehnologia de astăzi sau ce tehnologii care vor ușura cucerirea Universului vom mai descoperi. Poate fi timpul alterat în vreun fel? Ce este, mai precis, o gaură neagră?”. Ariana dă frâu liber întrebărilor care o frământă.
Și nu doar viața în spațiu îi ridică Arianei semne de întrebare, ci și cea de pe Pământ. Mai precis, viitorul ei. Anul trecut, puștoaica a fost invitată la evenimentul „Innovations for Tomorrow” alături de specialiști de seamă din domeniul științei, unde a vorbit despre viziunea pe care o are asupra viitorului.
„Mi-au fost acordate zece minute pentru a vorbi. Eu m-am concentrat în principal pe dezvoltarea tehnologică în discursul meu. Cred că aproape totul va fi monitorizat, în viitor, prin intermediul unui calculator sau al internetului”, povestește fetița.
La 11 ani, viața celor mai mulți dintre copii se împarte între teme și jocuri pe calculator. Pentru Ariana, timpul pare că se dilată. Fata merge la școală, cântă la pian, ia lecții de înot, baschet și călărie și se implică într-o mulțime de activități extrașcolare. În 2015 a caștigat un concurs organizat de Consiliul Europei, unde și-a expus viziunea despre internet printr-un desen.
„Cred că ce am vrut să arat, să descriu în acest desen, este faptul că două lumi pot fi conectate prin accesul la internet. Orice crede fata, oricare este lumea ei, poate fi transferat într-o cu totul altă lume când își împărtășește gândurile pe internet”, explică Ariana semnificația desenului său.
Schimbările au făcut dintotdeauna parte din viața Arianei. Adolescenta a învățat în patru țări diferite și a preluat din fiecare tot ce a fost mai bun.
„Am început grădinița în Macedonia, iar apoi am continuat-o în București. După aceea am mers în New York, unde am studiat la United Nations International School. După am mers în Madrid, unde am studiat la două școli diferite, Numont și International School of Madrid, iar acum merg la școală în București, la o școală cu o curriculă în limba engleză. De exemplu, la United Nations International School am avut ocazia să studiez alături de copii din toată lumea și am învățat să îi respectăm pe cei diferiți de noi, fie că vorbim despre diferențe de rasă sau de naționalitate sau de religie”, spune Ariana.
„Întâi și întâi mă gândesc la cum îi afectează prezentul și de multe ori stau de vorbă și cu ea, și cu sora ei mai mică încercând să le explic de ce este necesar să schimbe prietenii așa de des, să schimbe școlile așa de des, să învețe lucruri, obiceiuri noi, chiar limbi noi așa de des. Și știu că e greu pentru ele acuma, dar mă gândesc că în lumea asta tulburată, așa cum e acuma și poate și mai tulburată în viitor, toate lucrurile astea o să le ajute. Și cred că Ariana are o capacitate superioară, nu spun că e cea mai iscusită în domeniul ăsta, dar are o capacitate superioară în a-și aranja pe categorii informațiile pe care le primește. Nu le amalgamează, nu le încurcă, știe când să și le scoată din sertarele în care și le-a pus și știe când să le folosească”, explică tatăl Arianei.
Deși limba română nu este prima ei limbă, Ariana iubește România. Este locul în care, de fiecare dată, s-a întors cu drag.
„Părinții mei îmi spun întotdeuna că sunt româncă și că ar trebui să fiu mândră de acest lucru, așa că România îmi este foarte dragă, pentru că am mulți prieteni aici, pentru că am petrecut multe veri aici, în tabere. Una peste alta, sunt mândră de cine sunt și cred că acest lucru este foarte important, să fii mandru de cine ești, chiar și într-o societate globalizată”, conchide fetița de 13 ani.
Sursa: digi24.ro