POVESTEA COPACULUI CARE STĂ SINGUR DE VEGHE, ÎN MIJLOCUL DEȘERTULUI

by Dana B.

Stând singur în inima desertului, la sute de kilometri depărtare de orice sursă de apă sau de o altă plantă, „Copacul Vieţii” din Bahrain a devenit treptat în ochii oamenilor un simbol al naturii şi al vieţii.

O dovadă în plus că viaţa poate continua în ciuda tuturor obstacolelor. Dincolo totuşi de aceste cuvinte motivaţionale, un mister planează asupra acestui copac.

Cum de reuşeşte să supravieţuiască în asemenea condiţii? Bătrân, cu o vârstă de 400 de ani, copacul a uimit biologii şi oameni de ştiinţă, de ani de zile, şi chiar dacă au venit cu mai multe teorii, nici una nu pare să stea în picioare. Unii sugerează faptul că rădăcinile sale sunt înfipte foarte adânc în sol, astfel încât ajunge la mai multe surse de apă subterană, însă nimeni nu a fost în măsură să dovedească acest lucru.

Arborele este situat la o distanţă de 2 kilometri de muntele Jebel Dukhan, pe vârful unei dune de nisip. Misterul supravieţuirii sale în astfel de condiţii dure a dat naştere mai multor legende locale. Nativii sunt convinşi de fapul că pomul este cu adevărat Copacul Vieţii, fiind binecuvântat de însuşi Enki, zeul Sumerian al apei, şi este cel mai probabil o rămăşiţă din Grădina Edenului.

Copacul, cunoscut sub numele Sharajat-al-Hayat de către arabi, a continuat să crească în ciuda condiţiilor extreme, ajungând în prezent la 9,7 metri înălţime.

 

Sursa: businessmagazin.ro

Facebook Comments