“Poţi performa doar unde pui cu adevărat osul la treabă” – Dialog cu Ilie Cheșa, consilier local

by Florian Popa

M-am gândit că ar fi o idee bună să-i cunoaștem pe cei ce ne reprezintă. La modul informal, la modul unui dialog, nu între un jurnalist și un consilier local, ci între doi oameni, unul mai curios, celălalt cu răspunsurile. De aceea dialogurile vor avea trei capitole fiecare. Încep seria aceasta de interviuri cu Ilie Cheșa, pentru că mi-e un vechi prieten și pentru că am o grămadă de întrebări pentru el.

Ce trebuie să ştie locuitorii municipiului Arad despre consilierul local Ilie Cheșa?

Trecând peste inhibiţiile fireşti ale unui om obişnuit mai mult cu responsabilităţile, pot să mă prezint atât prin prisma experienţei de două mandate în Consiliul Local al Municipiului Arad, cât şi prin prisma experienţei profesionale acumulate de-a lungul anilor în sectorul privat. Sunt inspector în transporturi. De-a lungul anilor am căpătat o afinitate pentru sectorul transporturilor asumându-mi funcţii de conducere în întreprinderi private importante ale judeţului Arad şi totodată servicii suport pentru întreprinderi din sectorul industrial şi nu numai. Iar de câțiva ani, Autoritatea Rutiera Română. De felul meu, am un spirit mai puţin conformist şi ca atare cred că poţi performa doar unde pui cu adevărat osul la treabă.

Când ai fost ales consilier local, ce ai sperat să găsești în Consiliul Local Arad?

Nu aş putea să mă refer la o speranţă anume pentru că în principiu nu îmi conduc viaţa după clişee, însă cu siguranţă îmi conduc viaţa după valori. Valori dobândite prin educaţie. În schimb, am găsit în consilierii PSD o echipă de colegi cu care am lucrat într-adevăr ca într-o echipă. Cred că este foarte important ca într-o echipă situaţia să fie echilibrată în sensul că profesionistul într-un domeniu, membru al echipei să fie într-un permanent dialog cu cel mai entuziast membru al echipei. Întotdeauna într-o echipă, ca şi în viaţă, trebuie să ai o cenzură pozitivă a propriilor idei pentru a desăvârşi o anumită acţiune în favoarea arădenilor, a binelui comun.

Ai proiecte propuse de tine care au devenit HCL (Hotărâre de Consiliu Local)?

Cum spuneam mai devreme, asumarea unei echipe presupune punerea de probleme şi de idei si dezbaterea acestora în cadrul echipei. Personal, mi-am asumat şi mi-am pus toate ideile şi acţiunile în dezbatere în cadrul echipei şi împreună în slujba cetăţenilor din Arad. Cât despre proiecte, pot să spun că o parte din ele se regăsesc ca și hotărâri, chiar dacă sub alte titulaturi și alte asumări.

Te-ai impus ca o voce puternică în Consiliul Local.

Aş evita să folosesc cuvântul puternică pentru că nu am avut un scop în acest sens niciodată. Nu am crezut niciodată că cineva poate vorbi la modul serios fără să se consulte (înţelegând prin aceasta toate părţile) despre tot şi despre toate. Însă vreau să cred că cel puţin o voce profesionistă am avut în acest timp. Și o voi avea.

Pe plan local, cum vezi lucrurile? Ne referim la proiectele Aradului, unele aflate în derulare, altele doar în stadiu incipient

Din această perspectivă putem vorbi despre proiecte importante pentru Arad, importante atât pentru dinamica oraşului în viitor, cât şi pentru consolidarea calităţii vieţii. Ştiţi că firul roşu al proiectului, cu care am candidat a fost tocmai acest concept al creşterii calităţii vieţii în Arad şi practic, în toată acţiunea echipei noastre în aceşti ani am avut în vedere  aspectul respectiv.

Multe din proiecte sunt fie în derulare şi implementare, fie în faza de analiză sau propunere spre dezbatere. Campania electorală poate fi o ocazie foarte bună pentru dezbatere în condiţiile în care ai în faţă contracandidaţi oneşti şi deloc negativişti. Eu sunt sceptic în acest sens.

Cât despre proiecte, în corelaţie directă cu ceea ce spuneam mai devreme aş aminti:

Amplasarea de creșe în zona industrială. Deoarece există nu numai o problemă demografică, ci o situație reală de disconfort a părinților care nu au cu cine să își lase copiii, pentru a merge la muncă.

Amenajarea a trei pucte de acces în zona industrială vest și dezvoltarea a patru benzi în această zonă. În condițiile în care această zonă aduce jumătate din banii Aradului, este absolut imperios să găsim soluții.

Dezvoltarea continuă a transportului în municipiu prin implementarea unei strategii eco eficiente, cu microbuze electrice. Trăim într-un microclimat poluat, iar energia curată este o necesitate stringentă. Iar microbuzele electrice reprezintă, după părerea mea, o soluție eficientă și datorită dimensiunilor reduse, lucru care face posibilă intrarea lor pe străzile mai mici.

Un alt punct în cadrul proiectului nostru este dezvoltarea infrastructurii sociale şi culturale, prin dezvoltarea proiectelor care , din păcate, au fost confiscate politic și folosite ca armă electorală de către alte formațiuni, precum şi definirea de proiecte noi menite să aducă cât mai mulţi turişti în Arad, asigurând totodată un climat favorabil vieţii urbane. De asemenea, o iniţiativă cu şanse mari de reuşită ar fi dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin susţineri directe şi participări în parcuri industrial, centre de excelenţă şi creative, clustere de creație.

Ca şi consilier local, ar trebui să cunoști în amănunt oraşul. Care sunt principalele probleme?

Dacă vorbim de probleme, acestea sunt specifice oraşelor cu istoric. Fie vorbim de traficul din oraş şi mai ales blocajele la intrările în oraş, în special intrarea dinspre Vladimirescu, unde iarăşi avem de-a face cu o localitate care s-a dezvoltat foarte rapid, fie vorbim de nevoia de creştere a numărului de locuri de parcare în tot arealul oraşului. În general, majoritatea neajunsurilor sunt legate de nevoia de a schimba însăşi dinamica acestui oraş cu infrastructura necesară, fie ea de transport, de educaţie, infrastructura socială, medicală, sportivă etc.

Despre infrastructura de transport, sportiv şi altele am vorbit mai devreme, însă aş vrea să menţionez faptul că infrastructura medicală şi socială ne preocupă foarte mult. Spre exemplu, ţinând cont şi de nevoia de investiţii majore și eficiente în sănătate şi de nevoia tot mai mare de servicii de urgenţă, sprijin deschiderea unui centru permanent de primiri urgențe, finanţat de către Consiliul local, centru de care pot beneficia toţi locuitorii din Arad şi nu numai.

Care sunt planurile tale politice pentru perioada următoare?

Pe primul plan se află Aradul. Punct. Suntem într-un moment greu, pe sfârșit de pandemie, cu foarte multe probleme sociale nerezolvate. Cred că e momentul conlucrării sincere. Personal cred că este un an important pentru desprinderea de clişeele de până acum. Clasa politică, pe toate palierele ei, trebuie să aibă curaj şi să vină în întâmpinarea transformărilor din societate privind în viitor şi nu concentrându-se pe ancorarea în trecut – dacă vrea cu adevărat să fie deschizătoare de drumuri în societate, cum de altfel ar trebui să îi fie menirea. Retrogradarea la clişeele anilor ’90 nu cred că poate fi o opţiune. Cu atât mai mult cu cât am fost parte, mică ce-i drept, în  toate bătăliile dure duse pentru transformarea noastră în stat de drept. Şi partidul meu şi-a asumat aceasta întotdeauna.

Care sunt priorităţile tale?

Aceleaşi ca întotdeauna. Să îmi fac treaba în tot ce îmi asum şi să fiu un conviv bun pentru apropiaţii mei.

Cum apreciezi activitatea grupului de consilieri ai Partidului Social Democrat pentru Arad?

În cuvinte puţine, aş spune că a fost o combinaţie foarte bună între manifestarea ca un monolit şi deschiderea maximă la orice provocare. Chiar sunt mulţumit că am făcut și fac parte din această echipă.

 

Interviu acordat pentru contrapunct.eu

Facebook Comments