Clubul francez Grenoble Foot 38 a oficializat transferul fostului atacant de la UTA, internaționalul basarabean Virgiliu Postolachi. Echipa din Ligue 2 a achitat cu câteva zile în urmă clauza din contractul atacantului cu UTA și acesta a revenit în Franța, unde a mai jucat pentru echipele secunde ale celor de la Lille și PSG. „Sunt foarte fericit că am ajuns la Grenoble pentru un nou proiect. După experiențele de la PSG și Lille, de când eram tânăr, vreau să dovedesc că pot să mă impun în Franța. Sezonul trecut din România mi-a dat multă încredere. Am jucat multe meciuri la rând, mi-am intrat în formă și am marcat multe goluri. La Grenoble, unde au jucat Djorkaeff, Giroud sau chiar Thauvin, sper să continui să progresez și să ajut echipa. Cât despre profilul meu, pot juca oriunde în atac, în sezonul trecut am jucat atacant central, în dreapta, în stânga sau chiar ca și al doilea vârf” a declarat Postolachi.
Fostul atacant al UTA-ei a înscris în testul cu UNFP
Chiar în ziua în care a fost prezentat, Postolachi a bifat și primele minute în tricoul lui Grenoble, într-un amical cu UNFP FC, o selecționată a fotbaliștilor liberi de contract din Franța. Fostul atacant al UTA-ei a reușit să și marcheze primul gol pentru noua sa formație, partida încheindu-se cu scorul de 4-0. Pentru echipa adversă a jucat și fostul coleg al lui Postolachi de la UTA, Wesley Jobello. Altfel, UTA a oficializat destul de târziu și sec, abia duminică, despărțirea de atacant.
Foto: Grenoble Foot 38 (facebook)