Distribuirea pensiilor va începe joi, 5 ianuarie, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Compania Națională Poşta Română (CNPR).
Potrivit instituţiei, în luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poşta Română primeşte cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR).
Astfel, în prima lună a anului, comparativ cu lunile obişnuite, poştaşii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile, precizează CNPR.
Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.
În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).
Poşta Română începe, de joi, livrarea pensiilor
Facebook Comments