POSIBILA ACTIVITATE EXTRATERESTRA IN JURUL UNEI STELE DIN GALAXIA NOASTRA

by Paula Craciun

Oamenii de ştiinţă au identificat recent anumite obiecte neregulate ce orbitează în jurul unei stele îndepărtate din galaxia noastră. Aceste obiecte sfidează cele mai raţionale explicaţii pe care cercetătorii le au în momentul actual, una dintre ele fiind activitatea extraterestră.

Amplasată între constelaţiile Cygnus şi Lyra, steaua este una dintre cele mai misterioase din galaxia noastră. Această stea, denumită CCI 8462852, nu este deosebită prin formă ci prin dezordinea obiectelor ce gravitează într-un mod ciudat în jurul ei.

„Nu am mai văzut o asemenea stea”, a spus Tabetha Boyajian, un postdoctorantd la Yale. „A fost foarte ciudată. La început ne-am gândit că ar putea fi unele distorisionări ale imaginilor dar aceasta ipoteză a fost ulterior infirmată”, a mai spus el.

Oamenii de ştiinţă au mai luat în calcul şi alte scenarii, de la defecţiunea camerelor cu care s-a monitorizat steaua la posibilitatea unor planete care se ciocnesc. Dar, în acest moment, lista de posibile explicaţii a fost redusă la două.

În primul rând, este posibil ca stratul ce înconjoară steaua să fie o mare de comete, trase spre interiorul sistemului solar de gravitatea unei alte stele ce trece prin apropiere. Acest lucru ar fi o coincidenţă rar întalnită, dar este posibil.

A doua posibilitate este una pe care oamenii de ştiinţă nu o pot prezenta  cu uşurinţă. Este posibil ca stratul care înconjoară CCI 8462852 şi fie reprezentat de obiecte extraterestre.

„Când mi-au fost arătate primele imagini cu această stea, am fost fascinat de forma neobişnuită”, a explicat Jason Wright, un astronom de la Universitatea Penn State, Pennsylvania. „Extratereştii ar trebui să fie întotdeauna ultima ipoteză pe care care o luăm în considerare, dar descoperirea făcută arată ca un lucru pe care doar o civilizaţie extraterestră ar fi capabilă să-l construiască”, a mai spus astronomul.

Steaua CCI 8462852 a fost semnalată pentru prima dată de nişte astronomi amatori în anul 2011, aceasta fiind remarcată pentru forma sa atipica prin intermediul telescopului spaţial Kepler.

Sursa: descopera.ro

Foto: descopera.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate