Pe 31 mai 1922 se năștea marele maestru Mihai Botez, cel care avea să devină părintele judoului românesc. Prin mâna lui Mişa bacsi au trecut sute de sportivi arădeni, mulți dintre ei devenind apoi campioni pe tatami. Ne-am obişnuit ca în ultimii ani, de Ziua Copilului, să avem parte de un eveniment în familie, intitulat sugestiv “Ziua Judoului Arădean”. De această dată, calendarul competiţional încărcat impinge competiţia spre finalul lui 2017, foştii elevi şi discipoli ai lui Botez anunţând că organizează evenimentul pe 9 decembrie, la Sala Polivalentă, comasat cu “Memorialul Mihai Botez”, cu peste 500 de sportivi la start.
“Ne-ar fi plăcut să facem și competiția tradițională, de ziua de naștere a marelui maestru, dar întrecerile naționale de copii din weekend, dar și un open important la București ne-au dat puţin planurile peste cap”, spune Silviu Turc, unul din artizanii principali ai organizării. Totuşi, astăzi se împlinesc 95 de ani de la naşterea lui Mihai Botez, astfel că porţile sălii de judo CSS Gloria vor fi deschise, cu începere de la ora 17, pentru toţi cei care vor să îşi amintească pe tatami de cel care a fost Mişca bacsi.
Porţi deschise la sala CSS Gloria, de ziua părintelui judoului
Facebook Comments