Portarul arădean Alexandru Roșca a debutat la Dinamo, în egalul cu CFR Cluj

by Sorin Haut

Alexandru Roșca a debutat în prima etapă a returului din SuperLiga în poarta lui Dinamo, în egalul cu CFR Cluj, scor 1-1. Roșca l-a înlocuit în finalul primei părți pe Golubovic, accidentat și are șanse mari să apere în continuare buturile câinilor, atâta timp cât problema goalkeeperului croată este destul de serioasă. Roșca a făcut primii pași în fotbal la CSS “Gloria” Arad fiind descoperit de Dinu Donca și legitimat la clubul arădean până în anul 2016 la vârsta de 13 ani.

„Un debut bun, mă bucur că nu am luat gol, îmi pare rău pentru colegul meu. E o echipă bună, am avut emoții când am intrat, dar după aceea nu. Mi-au spus doar să fiu eu, nu au pus presiune pe mine. Am controlat jocul cap-coadă, în repriza a doua nu ne-au pus probleme, a fost un debut ușor. Vreau joc mai mult, vedem pe mai departe”, a declarat Alexandru Roșca la finalul jocului de pe Stadionul “Arcul de Triumf”.

Șelimbărul i-a activat clauza de cumpărare de la la, iar două săptămâni mai târziu l-a vândit la Dinamo pentru 100.000 de euro. De la vârsta de 17 ani, Roșca a jucat sub formă de împrumut în Liga a 3-a, la Crișul Chișineu Criș și Progresul Pecica, iar din vara anului 2023 a făcut pasul în eșalonul secund, la Șelimbăr. Aici a avut evoluții excelente și a ajuns în lotul naționalei de tineret.

Facebook Comments