FCC UAV Arad va continua cu Miroslav Popov pe bancă, după ce a semnat cu acesta și pentru stagiunea 2024-2025. Tehnicianul sârb le-a condus pe „galben-albastre” spre argint în Liga Națională de baschet feminin, la primul său sezon alături de echipă. Experimentatul antrenor este bucuros că va continua la Arad. Iată declarația acestuia, pentru site-ul oficial al clubului, baschetarad.ro:
„Vom fi din nou împreună, pentru că am simțit emoții pozitive, feed-back bun între mine și președinte, staff-ul clubului, cu toate condițiile din club. Sunt satisfăcut pe de-o parte, probabil clubul este satisfăcut de cealaltă parte, așa că vom continua cooperarea. Sper că vom face o echipă nouă și mai bună pentru sezonul următor, ne dorim să facem același lucru cum am făcut în acest an.
Depinde de ce echipă vom face. Sunt vremuri grele, depinde dacă vom avea bani suficienți, nu știu ce se va întâmpla, dar trebuie să fim inteligenți, cum am fost în acest sezon, să creăm o echipă cu potențial.
Sunt bucuros că vom lucra din nou împreună. Îmi place orașul, îmi plac fanii din Arad, sunt foarte importanți pentru echipa noastră. Când ai un astfel public este plăcut să joci pentru el, ai motivație să joci. Și eu, ca antrenor, am putere și forță, vrem să arătăm ce avem mai bun când jucăm cu acest public, vine mai multă lume. Poate la Sfântu Gheorghe sunt mulți fani, dar cred că la Arad sunt fani mai entuziaști, sunt gălăgioși, este un lucru foarte bun”.