Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și circulație au demarat o serie de acțiuni pentru depistarea și sancționarea cetățenilor care nu respectă prevederile HCLM 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad.
Potrivit actului normativ menționat, instituțiile publice, agenții economici și celelalte persoane juridice, au obligația de a îndepărta zăpada și gheața ori de câte ori este necesar. Strângerea zăpezii se face în locuri în care nu stânjenește circulația pietonală, auto sau parcarea.
Totodată și cetățenilor le revine obligația legală de a întreține curățenia locuințelor pe care le dețin în proprietate sau cu orice titlu, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora, prin îndepărtarea zăpezii și a gheții ori de câte ori este necesar.
DGPL Arad informează persoanele fizice și juridice că nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.001 lei la 1.500 lei.
Despre străzile nedeszăpezite, deocamdată nimic, să nu deranjăm primăria. Noroc că se încălzește vremea.