În această săptămână, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de verificare a parcurilor, locurilor de joacă, zonelor adiacente imobilelor, locuințele neîngrijite de către deținătorii acestora și care sunt frecvent folosite de către persoanele fără adăpost, în vederea identificării persoanelor care aruncă pe alei ambalaje, hârtii, sticle, resturi de țigări, dar și pe cei care tulbură ordinea și liniștea publică. În cadrul acțiunilor au surprins persoane care nu respectă curățenia și normele de salubritate în spațiile publice din Parcul Pădurice, Parcul Eminescu, strada Avrig, respectiv Grigore Alexandrescu. În toate aceste situații, contravenienților li s-a aplicat pe lângă amendă și sancțiunea complementară de aducere a terenului la starea inițială.
În acest sens, persoanelor care nu au respectat normele referitoare la întreținerea și păstrarea curățeniei în locuri publice li s-au distribuit saci menajeri, în vederea adunării resturilor aruncate. Ulterior, sacii au fost predați operatorului stradal de salubritate. În condițiile în care o parte dintre cei care strică imaginea orașului aruncând gunoaie pe domeniul public ajung târziu sau nu au posibilitatea de a achita amenzile aplicate, măsura curățirii zonei afectate va deveni o regulă pentru echipajele DGPL ce constată astfel de contravenții. În acest sens, autospecialele au primit în dotare saci de gunoi, mături, lopeți și fărașe, pentru a putea fi puse pe loc la dispoziția persoanelor ce vor proceda, sub supravegherea agenților constatatori în uniformă, la igienizarea spațiilor publice pe care le-au deteriorat.
În continuare, polițiștii locali vor acționa și în baza sesizărilor primite de la cetățeni, la numărul de telefon al dispeceratului: 0257/939, ce poate fi apelat gratuit, permanent.