Polițiștii din tot județul caută un bărbat condamnat după ce a împuşcat un vânător

by Cristian Dobre

Poliţişti din tot judeţul Arad participă, miercuri, la căutarea unui bărbat care a fost condamnat la închisoare, dar s-ar sustrage de la executarea pedepsei, el fiind vinovat de împuşcarea unui vânător în urmă cu doi ani, când suspectul a fost prins la braconaj.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat, pentru AGERPRES, că echipe de poliţişti din tot judeţul participă la căutarea bărbatului care şi-a primit, luni, sentinţa definitivă, prin care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor.

„Este în desfăşurare o acţiune amplă, bărbatul fiind căutat în tot judeţul, dar şi în ţară. Poliţiştii caută inclusiv în păduri din zona Gurahonţ, în sălaşe sau cătune în care s-ar putea ascunde”, a precizat Claudia Iuga.

Sentinţa definitivă a fost pronunţată luni, de Curtea de Apel Timişoara, însă arădeanul nu s-a predat autorităţilor.

Pe 10 martie 2017, bărbatul căutat acum fusese reţinut, alături de un alt suspect, după ce ar fi tras mai multe focuri de armă asupra unui pădurar de la Ocolului Silvic Gurahonţ, care se afla într-o pădure din comuna Brazii şi i-a prins pe cei doi la braconaj.



Autorităţile precizau, la data respectivă, că paznicul de vânătoare se afla într-o acţiune de depistare a braconierilor din zonă. Asupra victimei s-a tras atât în timp ce se afla la volanul autoturismului, în urmărirea braconierilor, cât şi când a coborât din vehicul. Braconierii au folosit muniţie de tip „poşuri”, cartuşe interzise a se folosi în vânătoare.

Pădurarul a suferit plăgi împuşcate în zona toracelui şi în picior, recuperându-se medical după tratamente îndelungate.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments