Polițiștii orașului Lipova au reținut ieri, 15 septembrie a.c patru bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 67 de ani, din județele Covasna și Brașov, bănuiți de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că în noaptea de 11/12 iulie a.c., cei patru bărbați ar fi sustras din extravilanul localității Țela, comuna Bata, județul Arad, 6 cabaline cauzând un prejudiciu de aproximativ 31.000 de lei.
Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore pentru furt calificat, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați magistraților Judecătoriei Lipova cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției pentru Operațiuni Speciale.
Facebook Comments