Având în vedere că, la sfârşitul acestei săptămâni, credincioşii catolici din toată lumea vor sărbători Învierea Domnului, din experienţa anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se pot înregistra creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport.
Totodată, autorităţile de frontieră din R. Ungară ne-au informat, prin intermediul Punctului de contact româno-maghiar (Borş – Artand), că în perioada 26.03.2016, ora 23.00 (ora României) – 28.03.2016 ora 23.00 (ora României) este restricţionată, pe teritoriul R. Ungare, circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Pentru evitarea aglomerărilor, I.T.P.F. Oradea a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. În acest sens, au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră şi a arterelor de control, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.
I.T.P.F. Oradea recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Reamintim punctele de frontieră existente la graniţa româno-ungară:
- pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac – Nagylak
P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota
P.T.F. Turnu – Batonnya;
P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek;
P.T.F. Borş – Artand;
P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
P.T.F. Săcuieni – Letavertes
- pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor;
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;
P.T.F. Petea – Csengersima.
Reamintim că Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.
Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare si că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.
Recomandăm cetăţenilor care tranzitează punctele de frontieră rutiere cu autoturisme, microbuze si autocare, în perioadele în care se prefigurează creşteri ale valorilor de trafic, să consulte aplicaţia on-line destinată monitorizării traficului la punctele de trecere a frontierei disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro. Aplicaţia on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.
Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.