POLITISTII DE FRONTIERA SE PREGATESC PENTRU AFLUXUL DE CETATENI, DIN PRIMELE ZILE ALE LUI 2016

by Florian Popa

Conducerea Poliției de Frontieră Române a hotărât împreună cu omologii din Republica Ungaria dispunerea unor măsuri comune necesare pentru asigurarea unui control eficient și operativ, în primele zile ale anului 2016.

Cei doi șefi ai polițiilor de frontieră din cele două țări au decis să implementeze măsuri organizatorice de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructură fiecărui punct de trecere, în funcție de dinamica valorilor de trafic.

Aceste măsuri comune la frontiera româno-ungară se impun având în vedere că în perioada Anului Nou se prefigurează creșteri ale traficului de persoane prin punctele de trecere de la frontiera cu Ungaria, unde controlul se realizează în comun de către autoritățile celor două state.

De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei și în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile în limita configurației acestora.

Măsurile de fluidizare a traficului nu vor afecta asigurarea exigențelor de siguranță și securitate privind accesul în Spațiul Schengen.

Reamintim că începând cu luna noiembrie a.c. Poliția de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetățenilor din state membre UE și non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, în scopul prevenirii trecerii frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe.

Totodată, pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă celor care tranzitează frontiera româno-ungară în această perioadă să utilizeze toate punctele de frontieră existente, astfel încât să fie preîntâmpinate suprasolicitările din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pe frontiera româno-ungară:

* pe raza jud. Timiș:

P.T.F. Cenad — Kiszombor;

* pe raza jud. Arad:

P.T.F. Nădlac — Nagylak

P.T.F. Nadlac II—Csanadpalota

P.T.F. Turnu — Batonnya;

P.T.F. Vărșand — Gyula

* pe raza jud. Bihor:

P.T.F. Salonta — Mehkerek;

P.T.F. Borș — Artand;

P.T.F. Valea lui Mihai — Nyirabrany;

P.T.F. Săcuieni — Letavertes

* pe raza jud. Satu Mare:

P.T.F. Urziceni — Vallaj;

P.T.F. Petea — Csengersima.

Dezvoltare aplicație on-line:

Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor care tranzitează punctele de frontieră rutiere, în perioadele în care se prefigurează creșteri ale valorilor de trafic, să consulte aplicația on-line destinată monitorizării traficului la punctele de trecere a frontierei.

Aplicația poate fi accesată de pe orice calculator sau terminal mobil cu acces la internet la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, unde se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcție de trafic și timpii de așteptare în culori diferite:

— Verde = timpi de așteptare până în 30 minute;

— Galben = timpi de așteptare între 30 — 60 minute;

— Roșu = timpi de așteptare peste 60 minute;

De asemenea, aplicația folosește modulul de navigație furnizat de Google Maps și accesând tabul ‘Direcție de mers’, se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei.

Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

În meniul principal al aplicației, utilizatorul are posibilitatea de a vizualiza valorile timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei în două variante, în funcție de direcție, pe sensul de intrare sau pe cel de ieșire din România.

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

Facebook Comments