POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ AU GĂSIT O TÂNĂRĂ ASCUNSĂ ÎN PORTBAGAJUL UNUI MERCEDES

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o tânără din Turcia, ascunsă de doi conaţionali în portbagajul unui autoturism Mercedes, cu intenţia de a trece ilegal frontiera româno-maghiară, deoarece nu deţinea documente legale.

Azi noapte, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul turc Habib K., în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în Germania, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania. În autoturism mai călătorea, ca pasager, Mahmut K., în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în Germania.

Cu ocazia controlului autoturismului, lucrătorii noştri au descoperit, ascunsă în portbagajul mijlocului de transport, acoperită cu obiecte de îmbrăcăminte şi bagaje, o persoană de sex feminin.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările şi au stabilit că persoana în cauză, este Semra K.,  în vârstă de 24 ani, cetăţean turc, intrată legal în România la începutul lunii aprilie, a.c. Aceasta a declarat că dorea să ajungă în Germania şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea viză pentru Spaţiu Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru şofer şi conaţionalul său, iar Semra K. este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

La finalizarea cercetărilor vor fi luate măsurile legale care se impun.

 

Facebook Comments