În ziua de 24 octombrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Au fost verificate 227 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement precum și 76 mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 190 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.100 de lei, dintre care 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, de polițiștii locali.
Dintre acestea, o sancțiune contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare și 2 pentru organizarea de evenimente în spațiu public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au constatat că, în noaptea de 24/25 octombrie a.c., în incinta unui local de pe raza municipiului se aflau aproximativ 5 persoane care ar fi participat la ziua onomastică a unui bărbat de 39 de ani, din Arad.
A fost aplicată o sancțiune contravențională administratorului societății comerciale conform Legii 55/2020 (3.000 de lei), o sancțiune contravențională organizatorului și s-a întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.