Peste 20 de maşini parcate pe o stradă din centrul oraşului Arad au fost găsite de proprietari, miercuri dimineaţă, cu anvelopele tăiate. Incidentul a avut loc pe strada Miron Costin, iar proprietarii au sesizat problemele când au vrut să plece la serviciu sau să îşi ducă copiii la şcoală, ei sunând la 112. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, 24 de autoturisme au fost găsite cu anvelopele tăiate.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Arad, care, în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, într-un dosar penal, întocmit pentru distrugere.
Polițiștii au reținut un suspect, în cazul zecilor de mașini cu anvelope tăiate, de pe strada Miron Costin
Facebook Comments