Polițiștii arădeni vor fi la datorie și în zilele libere ocazionate de Sărbătorile Pascale și 1 Mai, acționând pentru prevenirea eveniementelor care ar putea perturba ordinea și liniștea publică în acestă perioadă.
Astfel, în perioada 26 aprilie – 2 mai 2019, mai mult de 100 de polițiști vor fi la datorie, suplimentar, în fiecare zi. Dintre aceștia, 75 de polițiști provin din structurile de ordine publică, 10 din structurile de poliție rutieră, iar aproximativ 15 provin din alte structuri ale I.P.J. Arad (proximitate, investigații criminale, serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase etc).
Polițiștii vor fi prezenți în principal în zonele lăcașurilor de cult, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și pe arterele principale și secundare, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.
Pentru a avea sărbători fără evenimente neplăcute, polițiștii vă recomandă:
- Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime!
- Nu acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii ori pe care le-aţi întâlnit de puţin timp!
- Nu răspundeţi la provocări cu violenţă şi încercaţi să evitaţi conflictele!
- Nu consumaţi alcool în exces ori substanţe interzise şi nu vă lăsaţi angrenaţi în dispute verbale care pot degenera!
- Achiziționați produse alimentare doar de la distrubuitori autorizați și din locuri special amenajate, pentru a nu vă pune în pericol sănătatea!
- Dacă vă deplasaţi cu maşina în zone în care se organizează manifestări publice, respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri, lăsaţi vehiculele în parcări sau, pe timpul nopţii, în zone iluminate. Nu păstraţi în autoturisme, la vedere, bunuri de valoare!
- Dacă alegeți să vă petreceți timpul în aer liber, nu uitați că focul poate fi aprins doar în locuri special amenajate!
- Înainte de a porni într-o călătorie mai lungă cu autoturismul, verificaţi starea acestuia, stabiliţi cu exactitate traseul şi asiguraţi-vă că aveţi documentele obligatorii la dumneavoastră!
- Nu porniţi obosiţi la drum, folosiţi centura de siguranţă şi, când e cazul, scaunul pentru copii. Ţineţi în maşină vestă şi triunghiuri reflectorizante, extinctor şi trusă de prim-ajutor!
- Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi, învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
- Învăţaţi-i pe cei mici cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora!
Inspectoratul de Poliție Județean Arad vă dorește Sărbători luminate, sănătate și liniște, alături de cei dragi!