Din dispoziția chestorului general Petre Tobă, Poliția Română organizează acțiunea ‘Blocada’ în zona frontierelor de vest, sud și est ale României, cu participarea polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor de la graniță, ale județelor limitrofe acestora, precum și de la secțiile regionale de poliție transporturi.
În perioada următoare, se preconizează un flux important de persoane, care vor intra sau ieși din țară, pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă.
Pentru evitarea unor situații care să afecteze fluxurile de intrare și ieșire din țară, în scopul asigurării fluenței circulației pe principalele căi rutiere și preîntâmpinarea producerii de evenimente grave, au fost organizate acțiuni ‘în oglindă’ ale polițiștilor români și bulgari, în zona frontierei de sud, cu polițiștii maghiari, în zona frontierei de vest și pentru prima dată, anul acesta, se vor desfășura astfel de activități comune și cu polițiștii din Republica Moldova, în zona frontierei de est.
Polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor Arad, Bihor, Satu Mare, Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița, Neamț, Maramureș, Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Galați, Dolj, Giurgiu, Constanța, Călărași și Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi Timiș, Cluj, Iași vor acționa pe principalele drumuri naționale și europene pentru siguranța și fluența traficului rutier.
Acțiunea, ‘BLOCADA’ se organizează, având în vedere fluxul de vehicule și călători care intră în România prin punctele de trecere situate în zona frontierei de vest, cu Ungaria și tranzitează teritoriul național către frontiera de est, cu Republica Moldova, precum și numărul însemnat de cetățeni români, care se deplasează în stațiunile montane din Bulgaria.
De asemenea, se vor efectua activități de verificare în trafic a autovehiculelor înmatriculate în alte state (U.E. sau non-U.E.), sub aspectul legalității și autenticității documentelor, precum și al valabilității asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.
Polițiștii vor acționa prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depășirilor și a celor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor și pietonilor, precum și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice.
O atenție deosebită este acordată magistralelor CF 300, 500 și 600, în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de natură judiciară, precum și verificarea, împreună cu structurile de poliție rutieră, a legalității desfășurării transportului rutier în regim, TAXI’.
Totodată, în colaborare cu specialiști în domeniu, se urmărește respectarea normelor privind starea tehnică a vehiculelor rutiere, a timpilor de conducere și odihnă, precum și legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane.