Polițiștii arădeni continuă activitățile de prevenire a răspândirii COVID-19

by Cristian Dobre

În cursul acestei săptămâni, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei din cadrul Secției 1 de Poliție Urbană Vlaicu au continuat  activitățile cu caracter informativ-  preventiv cu  privire la  măsurile de  prevenire a pandemiei de COVID-19.

Activitatea s-a desfășurat  în baza  planurilor de acțiune dispuse de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad  privind adoptarea în plan operațional a măsurilor preventive în vederea răspândirii virusului SARS-COV-2 și a reducerii efectelor asupra populației.

Polițiștii au dialogat cu persoanele care s-au aflat în mai multe societăți comerciale despre  modalitățile  de prevenire a infectării cu noul coronavirus, cuprinse în legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Având în vedere faptul că unii cetățeni au  afirmat că au avut în familie rude care au fost infectate cu virusul  SARS-COV-2 și deși s-au vindecat prezintă o teamă foarte mare cu privire la o eventuală reinfectare, recomandăm cetățenilor să manifeste echilibru emoțional, să analizeze obiectiv consecințele acestei boli și să aibă încredere în eficiența măsurilor luate de autorițăți în vederea  prevenirii  răspândirii acestei boli .

Activitatea s-a dorit a fi un îndemn la respectarea   regulilor  stabilite în această perioadă cu privire la portul măștii, distanțarea  fizică recomandată între persoane,  igiena mâinilor  precum și alte măsuri adoptate în această perioadă.

 

 

Facebook Comments