Polițiștii arădeni, alături de elevi în prima zi de școală

by Dana B.

În această dimineață de 11 septembrie 2017, polițiștii din cadrul I.P.J. Arad au fost prezenți la datorie, în unitățile de învățământ din municipiu și județ, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în incinta acestora şi zona adiacentă.

 Astfel, peste 200 de poliţişti din structurile Inspectoratului de Poliție Județean Arad (ordine publică, proximitate, rutieră, investigaţii criminale și prevenire ) au fost alături de elevi și părinți, pentru a menține ordinea și liniștea publică pe tot parcursul festivităților de început de an școlar, în incinta școlilor precum și în zona adiacentă.

În cadrul ceremoniei de deschidere de an școlar, polițiștii au dat citire mesajului de început de an școlar al Inspectorului General al Poliției Române, domnul Chestor Principal de Poliție Bogdan Despescu :

”Poliția Română urează mult succes în anul școlar 2017/2018, tuturor celor care, astăzi, trăiesc emoția și bucuria unui nou început plin de provocări și speranțe.

Fie că sunteți preșcolari, școlari, liceeni, dascăli sau părinți, vă asigurăm de sprijinul necondiţionat al fiecărui polițist, astfel încât împreună să  putem găsi soluţii la problemele voastre.

Vom fi zilnic alături de dumneavoastră și ne exprimăm convingerea că parteneriatul pentru o școală în siguranță se va dovedi și în acest an extrem de eficient, având un singur rezultat – o copilărie liniştită, cu reuşite, care să pună bazele unui viitor frumos.

 Un an școlar în siguranță!”

 

Facebook Comments