Primăria Municipiului Arad anunţă faptul că pe 1 noiembrie ordinea publică în incinta cimitirelor Pomenirea şi Eternitatea din Arad, precum și înzonele adiacente acestora va fi asigurată de agenţi din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală. Aceştia vor patrula pe tot parcursul zilei pentru a preveni incidentele de orice fel, asigurând celor prezenţi în cimitire condiţiile necesare reculegerii la mormintele celor dragi.
Directorul general al Direcţiei Poliţia Locală, Florin Barnale recomandă arădenilor să apeleze negreşit la agenţii aflaţi în teren dacă întâmpină orice fel de neplăceri. În plus, Barna a ţinut să reamintească faptul că “există o legislaţie care reglementează modul şi locul unde se pot face grătare, iar cei care vor alege să sfideze legea doar pentru respectarea unei tradiţii riscă amenzi cuprinseîntre 1000 şi 3000 de lei.”
Cu ocazia Zilei Morţilor cimitirele arădene vor fi deschise între orele 08.00 – 22.00. În acest interval accesul auto în cimitire va fi interzis, cu excepția autovehiculelor mortuare și a autoturismelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, pe baza legitimației care atestă acest fapt.