Poliția Locală Arad face verificări privind respectarea curățeniei în spațiile comune ale clădirilor și curților interioare din municipiu!
În perioada 1-3.02.2021, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului-DGPLA au desfășurat acțiuni de verificare a unei curți comune aparținând unui imobil situat în Arad, pe str. Mețianu, unde a fost semnalată nemenținerea curățeniei de către un locatar. A rezultat că, în zonele comune sunt depozitate deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri municipale, clădirea prezentând un aspect general insalubru. O parte din deșeurile reciclabile provin de la agenții economici care au puncte de lucru în respectivul imobil, aspect ce facilitează activitatea de colectare și depozitare constantă a deșeurilor de către locatarul în cauză. S-a constatat încălcarea prevederilor HCLM nr. 162/2006-privind normele de gospodărire ale municipiului, fiind aplicată o amendă de 1000 lei, iar pentru nerespectarea HCLM nr. 297/2015-privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare a Municipiului Arad, s-au aplicat amenzi de 3500 lei. În final, au fost sancționați atât persoana care a procedat la depozitarea deșeurilor, cât și asociația de locatari și un agent economic care nu a luat măsurile necesare în cazul propriilor deșeuri reciclabile. De asemenea, s-a dispus remedierea situației prin ridicarea gunoiului de către un operator economic specializat. Poliția Locală va reveni în această locație, pentru a verifica respectarea normelor legale.