În seara zilei de 12 aprilie a.c., polițiștii Biroului Poliția Animalelor au fost sesizați despre doi cai abandonați pe strada Barbu Lăutaru, din municipiu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că două exemplare din specia ecvidee se aflau la locul indicat, într-o stare precară de sănătate, fiind în pericol din cauza lăsării nesupraveghetae pe căile de comunicații.
A fost emis un ordin de plasare a animalelor în adăpost pentru 45 de zile, acestea fiind ridicate de o asociație de pe raza localității Zăbrani („Paws United”), fiind continuate cercetările pentru identificarea proprietarului și luarea măsurilor legale care se impun, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cruzimi față de animale.
Facebook Comments