La zece zile dupa Înălțarea Mantuitorului la cer, sau după cincizeci de zile după Învierea Sa (de unde și numele de Cincizecime), prăznuim Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfant, despre care aflăm din Faptele Apostolilor 2,4, unde ni se relatează că Duhul Sfânt a pogorât din cer ca un vuiet mare de vânt și luând chipul unor limbi de foc ce au șezut de-asupra capului fiecăruia dintre cei prezenți, dându-le puterea de a înțelege și vorbi toate limbile pământului.
Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din cer și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viața dumnezeiască și omenească a Lui Hristos, pogorârea Acestuia fiind actul de trecere a lucrării mântuitoare a Lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Așadar, Biserica se constituie prin această extindere a vieții Lui Hristos în noi.
În Biserică, Duhul Sfânt lucrează prin Sfintele Taine care ne unesc cu Dumnezeu, El fiind sufletul Bisericii, izvorul sfințeniei și temeiul adevărului. Dacă suntem tentați să ne întrebăm dacă și în noi sălășluiește Duhul Sfânt, putem lesne afla răspunsul prin oglindirea faptelor noastre, pentru că roadele Duhului Sfânt sunt : ”Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blandețea, înfrânarea și curăția” după cum aflăm din Galateni 5,22-23. În momentul în care deznădăjduim, urâm și devenim necredincioși putem știi că ne împotrivim Duhului Sfânt pentru că păcatele îndreptate asupra celor trei virtuți teologice (credința, nădejdea și dragostea) sunt de fapt împotriva Duhului Sfânt .
În doar câteva cuvinte, troparul acestei sfinte sărbători ce ne-a fost menit să o trăim astăzi, subliniază esența evenimentului, și anume momentul Întemeierii Bisericii Creștine prin „preaînțelepțirea” pescarilor datorată pogorârii Dhului Sfant asupra lor în chip de limbi de foc , care aveau din acel moment sa „vâneze” lumea prin puterea cuvântului ziditor: „Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaîntelepti pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt, și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ție”.
Fie ca această mare sărbătoare să ne ajute să ne redescoperim pe noi înșine , iar roadele faptelor noastre să nu fie altele decât dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea și să nu uităm niciodată că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui!
Fiecare zi poate fi un nou început pe calea binelui! Doamne ajută!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
