Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an la 24 iunie. Comunitatea online „La Blouse Roumaine” a propus, la 21 ianuarie 2013, ia – bluza tradițională românească – drept brand de țară și a organizat, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei. Evenimentul a devenit în scurt timp un eveniment global, sărbătorit pe 6 continente, în peste 50 de țări. ”La Blouse Roumaine” a generat o serie de inițiative de repoziționare identitară a iei, precum și a culturii tradiționale în general.
În 2015, primarul din Washington DC, Muriel Bowser, a proclamat ziua de 24 iunie drept „Ziua Universală a Iei” în Washington DC, prin eforturile conjugate ale Ambasadei României la Washington și ale comunității românești din capitala americană. Potrivit reprezentanței diplomatice românești, proclamația arată că edilul din Washington a luat această decizie „întrucât ziua de 24 iunie este recunoscută și sărbătorită la nivel mondial, inclusiv de comunitatea românească din capitala SUA, iar bluza românească este un simbol internațional al culturii române, o piesă emblematică a costumului popular național și o sursă de inspirație pentru mari designeri de modă”.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită în 2016, în principalele orașe ale țări prin numeroase expoziții, târguri tradiționale, dezbateri privind prezentul și viitorul uneia dintre moștenirile naționale culturale ale României. De asemenea, la nivel internațional, ia românească va fi sărbătorită în peste 100 de orașe ale lumii, între care Washington, New York, Los Angeles, Toronto, Paris, Londra, Madrid, Amsterdam, Milano, Viena.
Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești, care se distinge, în funcție de regiune, atât prin motive cât și prin tehnicile de decorare, transmise de la o generație la alta. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză albă, nevopsită, de in sau cânepă, borangic sau bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic.
Croiala iei este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, răscroit în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării. Ia este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
Împodobită cu broderii și mărgele pe mâneci și la gât, ia reflecta toată dragostea și meșteșugul celei care a lucrat-o, cu măiestrie, răbdare și pasiune. Culorile folosite la brodarea iei arătau statutul femeii. Astfel, cele căsătorite și cele în vârstă purtau modele de croială modeste și culori mai temperate. Cele tinere aveau voie să poarte culori deschise și aprinse pentru a atrage pețitori. Femeile coseau ii pentru diferite ocazii: unele pentru zilele de sărbătoare, bogat împodobite, altele de horă, iar altele care se regăseau în vestimentația zilnică.
Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ”ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu ”spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.
În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.
Pe de altă parte, ia a atras atenția artiștilor, fiind imortalizată de pictorul francez Henri Matisse în mai multe tablouri, unul dintre ele — ”La blouse roumaine” (1940) — fiind expus la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris. Un alt pictor român de origine evreiască, Constantin Daniel Rosenthal, a imortalizat-o pe Maria Rosetti, în ”România revoluționară”, purtând atât ie, cât și năframă. Ia românească apare și în tablourile semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață ș.a.
Ia românească a fost, deopotrivă, sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor celebri designeri precum Yves Saint Laurent, care a creat, în 1981, o întreagă colecție intitulată ”La blouse roumaine”, urmat Jean Paul Gaultier, Kenzo sau Tom Ford, care a reinterpretat ia din zona Sibiu, cu broderii negre specifice zonei, și care a apărut în numărul american al revistei ”Vogue”, în martie 2012, purtată de cântăreața Adele. Apoi au fost Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. Printre designerii români care s-au inspirat din portul românesc se numără Adrian Oianu, Dorin Negrău, Corina Vlădescu, Ingrid Vlasov ș.a.
Costumul tradițional femeiesc este format din ie, poale, fotă, catrință sau maramă. De-a lungul timpului acesta a suferit o serie de transformări, dar și-a păstrat în linii mari forma moștenită, simplă funcțională. Astfel a dobândit unele particularități, mai ales în ornamentație, care au dus la stabilirea următoarelor tipuri de ii, potrivit volumului ”Cusături românești” de Aurelia Doagă.
Ia cu altiță, încreț și râuri o întâlnim în Oltenia, Muntenia și Moldova. Se croiește din patru foi, fără nicio răscroială. Două foi se folosesc pentru piept și spate și două pentru mâneci, clini, broschițe, guler. Foile se încrețesc la gât cu ajutorul gulerului. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca). Jos la mână, ia prezintă bantă sau mânecă largă. Ca puncte de cusătură se folosesc: cruci, tighele, punctul bătrânesc, brăduții (Argeș, Vlașca), butucul (Buzău, Rm. Sărat), punctul în ”scăriță pe dos” (Olt, Vâlcea) etc.
Cămașa cu tablă — eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la umăr până în dreptul încheieturii mâinii, a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului. Motivul ornamental este punctul geometric. Punctul specific Hunedoarei este ”ațește”, iar al Banatului, punctul ”nemțoanelor” și ”tăietura”.
Ia cu șire și umeraș este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr, care acoperă transversal ornamentele în formă de șire care pornesc din umăr. Ornamentarea se face cu motive florale și geometrice. Alături de cruci și tighele, ca puncte de cusătură se folosesc ciocănelele.
Cămașa cu ”pui peste cot” este întâlnită în zona Munților Apuseni, zonele Bistrița-Năsăud, Valea Gurghiului. Ornamentul principal ”puii peste cot” se plasează peste cot, orizontal. Ca puncte de cusătură specifice se folosesc punctul peste fire, gurița păpușii.
Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor și al cărei croi se desprinde de tipul croiului amintit mai sus. Ea are o platcă mare, pătrată. Ornamentul principal este cel geometric, care se distribuie pe platcă. Punctele de cusătură specifice sunt punctele peste fire, zbârciog nemțesc, și o serie de tighele perfecte. Caracteristic cămășii de Oaș este și cromatica vie, ce a suferit influența costumului popoarelor vecine.
Cămașa pătrată la gât se abate de la croiul cămășii românești și o găsim în Maramureș. Ea se croiește din două foi (față și spate) și se răscroiește la gât în formă pătrată. Specifice sunt mânecile largi care se încrețesc la umăr și jos la mână cu crețuri de o mare valoare artistică. Ornamentarea cămășii se face cu motive simple, geometrice și florale. Ca puncte specifice de cusătură se folosesc punctul înaintea acului pe care se bazează crețurile, tăietura (ferești), nemțoanele.
Sursa: agerpres.ro
