Angajaţii din adminsitraţia publică vor putea avea salarii mai mari începând cu anul 2018. Conform noii Legi a Salarizării, angajaţii din primării şi consilii judeţene vor putea avea salariul mărit până la nivelul indemnizaţiei viceprimarului din comuna sau oraşul respectiv.
Mai multe întâlniri ale unor lideri ai PNL Arad au loc în această perioadă cu primarii de comune şi oraşe din judeţul Arad, unele chiar la sediul Consiliului Judeţean Arad. Acestora li se cere să nu majoreze salariile angajaţilor din administraţia publică.
„Am avut o întâlnire de zonă şi ni s-a transmis să avem grijă la această nouă Lege a Salarizării. De la partid (n.r. PNL) a venit această idee de a nu creşte salariile, sau dacă o facem să nu fie vorba despre sume prea mari. Justificarea a fost dată de păstrarea unei echităţi între angajaţii primăriilor din judeţul Arad, însă acest lucru este greu de realizat. Primăria pe care o conduc îşi permite să dea salarii mai mari decât alte primării, datorită faptului că avem un buget de venituri mai mare. Ideea a fost lansată de foştii PDL-işti care s-au mai remarcat acum câţiva ani când au tăiat salariile bugetarilor. Chiar domnul Cionca a fost parlamentar şi a votat pentru tăierile de salarii. Oricum, decizia de creştere a salariilor va fi luată de consiliul local, nu pot eu impune acest lucru pentru că îmi spune partidul. Nu este normal să vii de la partid cu o asemenea propunere de a stopa creşterile unor salarii şi aşa destul de mici”, spune unul dintre primarii PNL din judeţul Arad.
Surse din interiorul PNL Arad spun că această idee a venit chiar de la preşedintele Gheorghe Falcă şi a fost preluată de Iustin Cionca – preşedintele CJ Arad.
Aceştia nu ar fi de acord să crească salariile, sau dacă o fac să nu fie o creştere substanţială, angajaţilor din Primăria Arad şi Consiliul Judeţean Arad. În consecinţă nu doresc să se întâmple diferit în primăriile din judeţ.
Facebook Comments
previous post