Strângerea de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat a pornit foarte bine la Arad. Interesul şi susţinerea arădenilor pentru domnul Iohannis a determinat PNL Arad să lanseze invitaţia unor voluntari pentru campania electorală.
„Foarte mulţi oameni, tineri în special, au semnat şi au întrebat dacă pot ajuta cu ceva. Aşa a apărut ideea de a atrage voluntari în campania electorală. Cei care vor să se implice vor primi din partea noastră semne distinctive ale voluntarilor în campania lui Klaus Iohannis şi ne vor ajuta într-o primă etapă să adunăm semnături pentru susţinerea candidaturii. Interesul arădenilor este un semn bun, care arată susţinerea oraşului nostru pentru preşedintele Iohannis. Ne aşteptam la această reacţie, pentru că Aradul este o comunitate care susţine valorile europene, independenţa justiţiei, o Românie normală.
Preşedintele Iohannis este cel care dă o direcţie europeană României, este cel care luptă împotriva corupţiei şi abuzurilor. Cei care doresc să se alăture echipei de voluntari sunt aşteptaţi la sediul PNL Arad pe Bulevardul Revolutiei nr 73 sau ne pot contacta pe pagina de Facebook- https://www.facebook.com/arad.pnl”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.