Ploile și vijeliile se extind! Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

by Andreea Radu

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 20 mai – 2 iunie 2024. Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării.

Prognoza meteo pentru Banat

Estimarea meteorologică pentru ultima decadă a lunii mai și pentru primele zile din iunie, indică un regim termic în general apropiat de normalul climatologic caracteristic acestei perioade. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 24 și 28 de grade, iar a celor minime între 12 și 14 grade, cele mai scăzute valori termice urmând a se înregistra în perioada 22…24 mai.
Ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate se vor înregistra în perioada 21 – 25 mai și la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

Prognoza meteo pentru Crișana

În prima săptămână pe fondul accentuării instabilității atmosferice vor fi variații termice, în special în regimul diurn, astfel de la o medie ce va crește la 28 de grade în ziua de marți (21 mai) se va ajunge la 24…25 de grade în perioada 22 – 24 mai, iar pentru restul intervalului sunt estimate valori în general de 26…27 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 12…13 grade, ușor mai ridicată în data de 22 mai, când se va situa în jurul a 14 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate va fi mai ridicată în perioada 21 – 25 mai și la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse, scrie antena3.ro.

Facebook Comments