PLOI, NINSORI ȘI VIJELII ÎN TOATĂ ȚARA, ÎNCEPÂND DE VINERI SEARĂ

by Dana B.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, vineri, informarea de ploi, ninsori și vijelii, până în după-amiaza zilei de sâmbătă, la nivel întregii țări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 octombrie, ora 18:00 — 8 octombrie, ora 15:00, aria ploilor se va extinde treptat și va cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 de litri/metrul pătrat.

În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în județele Brăila, Tulcea, Galați și Vaslui, se vor cumula izolat peste 40 — 50 litri/metrul pătrat.

De asemenea, în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul se va intensifica în regiunile sud-estice și la munte, unde viteza la rafală va depăși local și temporar 55 — 60 kilometri/oră.

ANM precizează că vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, în special în diminețile următoare când, local, se va produce brumă cu precădere în nordul și în centrul țării și în zonele deluroase din restul teritoriului.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments