Părăsită de susţinere după startul slab de sezon, doar 300 de spectatori asistând la meciul de astăzi cu Baloteştiul, din etapa a 6-a a Ligii a II-a, UTA a început surprinzător de prost jocul de la Şiria. Mihalcea a preferat din nou un sistem ciudat, fără să rişte, cu un Stahl trimis în bandă, deşi putea să facă fără probleme tandem în atac, alături de Curtuiuş. În ciuda criticilor venite după figuraţia de la Sibiu, “roş-albii” nu au arătat bine în primele 45 de minute ale confruntării cu formaţia de lângă Bucureşti. Astfel, prima ocazie a apărut abia în minutul 10, când Cîrstocea, singur în careu, a şutat puţin alături. Peste patru minute, Baloteştiul a dat replica, Grahovac respingând greu şutul lui Pătraşcu. După un prim sfert de oră cenuşiu, UTA a început să domine steril, dar fără să creeze cu adevărat pericol la poarta adversă. Cu aceeaşi construcţie înceată şi previzibilă, UTA a mai ajuns în trei rânduri în preajma porţii ilfovene, dar Stahl, Curtuiuş şi Adili au ratat ţinta, 0-0 la pauză. De remarcat şi accidentarea lui Strătilă la mijlocul reprizei, înlocuit de Buleică. UTA a început modest şi mitanul secund, iar Gojnea a tras semnalul de alarmă, şutând milimetric, din careu, pe lângă poartă. Până la urmă s-a făcut 0-1 în minutul 55, atunci când în urma unor erori în lanţ ale apărării arădene şi a unei ieşiri inoportune din poartă a lui Grahovac, Pătraşcu a trimis o scăriţă în transversală, iar Nica a marcat cu latul, în ciuda eforturilor lui Ciucă.
O nouă figuraţie, cu aceeaşi pioni în teren
Trezită din şoc, trupa lui Mihalcea s-a aruncat în atac şi a reuşit să egaleze repede: Iordan l-a faultat în careu pe Curtuiuş, iar arbitrul a dictat penalty, transformat cu precizie de Burlă, 1-1. Oaspeţii nu s-au intimidat, iar Răuţă putea aduce din nou Baloteştiul în avantaj în minutul 67, reluând la o palmă pe lângă, cu o lovitură de cap din 6 metri. La două minute distanţă, UTA avea să treacă în avantaj, după ce Scutaru, nemarcat în careu, a înscris cu o frumoasă lovitură de cap, 2-1. Arădenii nu au mai forţat şi păreau să gestioneze pănă la final avantajul minim, dar a venit minutul 87, atunci când centralul Omuţ le-a anulat oaspeţilor un gol valabil, pentru că nu era cu mâna ridicată în momentul executării unei lovituri libere de la 25 de metri – excelent transformate de Coman – semn că nu era vorba de “indirectă”. La repetare, utiştii au dormit pe ei şi Răuţă a marcat nemarcat, din careu. S-a făcut 2-2, în ciuda protestelor vehemente ale celor de la UTA, care i-au reproşat arbitrului că nu a dictat aut de poartă, după ce Baloteştiul a executat greşit lovitura indirectă. În prelungiri, vizitatorii puteau da chiar lovitura, pe contraatac, dar Grahovac şi-a salvat echipa de la o ruşine şi mai mare.
Scandal la final de meci: “Aruncaţi tricourile!”
“Nu e 2 fără 3”, spune un proverb italian, aşa că UTA obţine al treilea egal acasă în acest sezon, amânând încă o dată bucuria primei victorii stagionale pe teren propriu. După ce în sezonul trecut le reteza utiştilor ultimele speranţe de promovare directă, câştigând cu 2-1 la Şiria, ilfovenii prelungesc şi în această ediţie de campionat agonia “roş-albilor”. Finalul a fost incendiar în cetate, iar puţinii suporteri din galerie şi din tribune le-au cerut jucătorilor şi antrenorilor cam aşa: “Aruncaţi tricourile şi plecaţi acasă!”. Au mai fost şi alte scandări ce nu se pot reproduce, conţinând injurii. Am completa noi că acasă ar trebui să plece, in corpore, şi cei din conducerea clubului, care având pe mână peste un milion de euro din bani publici, fac de râs UTA. Campania de transferuri, cu aducerea la Arad, poate cu puţine excepţii, a unor jucători expiraţi, fără atitudine, determinare şi până la urmă valoare, e doar un exemplu al incapacităţii acestei conduceri a clubului, care ţine cu dinţii de scaun. Aşa că, plecaţi cu toţii! Adrian Mihalcea a început meciul în formula: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Tănase (46 Toma) – Strătilă (28 Buleică), Cârstocea (59 Asani), Păcurar, Stahl – Curtuiuș.
Foto: uta-arad.ro
Plecaţi cu toţii! Incredibil: UTA s-a făcut de râs şi cu Baloteştiul
Facebook Comments