Planurile de reluare a fotbalului, în Europa. Situaţia pe ţări

by Rusu Flavius

Campionatele nationale de fotbal din Europa au facut planuri mai mult sau mai putin clare de reluare a sezonului dupa ce varful pandemiei de coronavirus a trecut, cu Bundesliga, prima liga din Top 5, avand programate primele meciuri pe 15 mai.

Pana atunci, campionatul din Feroe va demara pe 9 mai, potrivit Reuters, in timp ce Belarus este singura tara de pe Batranul Continent in care campionatul nu a fost intrerupt de pandemie.

Situatia actuala in campionatele de fotbal din Europa, incepand cu cele mai importante cinci ligi si continuand in ordine alfabetica:

ANGLIA
Cele 20 de cluburi din Premier League au discutat planurile pentru reluarea antrenamentelor in luna mai, urmate de o posibila reluare a competitiei in iunie. Premier League nu poate lua o decizie in acest sens pana cand nu va exista o ridicare a restrictiilor decise de guvern. Cluburile au fost anuntate ca exista posibilitatea ca meciurile sa se joace pe terenuri neutre, fapt aprobat din punct de vedere al sanatatii si sigurantei.

FRANTA
Restul sezonului a fost anulat de guvern, iar Paris Saint-Germain a fost declarata campioana. Olympique Lyon (locul 7 dupa 28 de etape), echipa la care joaca portarul roman Ciprian Tatarusanu, a anuntat ca va cere despagubiri dupa ce a ramas in afara locurilor europene. Cele doua echipe retrogradate, Amiens si Toulouse, au amenintat si ele cu actiuni legale.

GERMANIA
Bundesliga se va relua din data de 15 mai, dupa anuntul facut de cancelarul Angela Merkel. Primele doua ligi germane se vor relua fara spectatori.

ITALIA
Exista inca incertitudine daca Serie A se poate relua, existand informatii oferite de ministere, federatia italiana, liga italiana si cluburi care se contrazic. Echipele si-au reluat pregatirile din data de 4 mai, dar protocolul medical propus de federatie a fost descris de ministrul Vincenzo Spadafora drept ”insuficient”.

SPANIA
La Liga a anuntat ca din 4 mai echipele din primele doua ligi se pot antrena conform unui protocol stabilit impreuna cu autoritatile sportive si sanitare. Se spera intr-o reluare a competitiei in iunie.

ALBANIA
Federatia albaneza asteapta un raspuns din partea guvernului la propunerea de reluare a ligii fara spectatori si sub control medical strict din 20 mai.

ANDORRA
Toate meciurile au fost amanate in data de 8 martie. Intentia este ca sezonul sa fie completat in mod normal.

AUSTRIA
Una dintre primele tari care a permis reluarea antrenamentelor. Liga a anuntat ca regulile guvernamentale, conform carora o echipa va fi carantinata daca un singur jucator este testat pozitiv, fac ca o reluare a competitiei sa fie putin probabila.

AZERBAIDJAN
Prima liga azera trebuia sa inceapa la cateva saptamani dupa incetarea starii de urgenta, insa guvernul a prelungit-o pana la 31 mai, astfel ca reluarea campionatului este imposibila inainte de luna iunie.

BELARUS
Prima liga din Belarus este singura competitie europeana de fotbal care nu a fost suspendata din cauza pandemiei de coronavirus.

BELGIA
Belgia a fost prima tara care a anulat restul sezonului, dar o confirmare formala a fost amanata deja de patru ori. Orice speranta de reluare a competitiilor a fost anulata pe 6 mai, cand guvernul a prelungit suspendarea evenimentelor sportive pana la 31 iulie.

BOSNIA-HERTEGOVINA
Federatia bosniaca se reuneste pe 7 mai pentru a decide daca si cand se va relua prima liga, formata din 12 echipe, suspendata la inceputul lunii martie.

BULGARIA
Ultima parte a campionatului bulgar va incepe pe 5 sau 12 iunie, a anuntat ministrul Sporturilor, Krasen Kralev.

CROATIA
Sezonul competitional croat se va relua pe 30 mai cu meciuri de cupa, campionatul urmand sa reinceapa pe 6 iunie, cu acordul guvernului in asteptare, a anuntat federatia (HNS).

CEHIA
Liga ceha urmeaza sa inceapa pe 25 mai.

DANEMARCA
Federatia daneza asteapta permisiunea autoritatilor pentru reluarea competitiei.

ELVETIA
Guvernul a dat permisiunea inceperii antrenamentelor din 11 mai si a meciurilor din 8 iunie. Liga elvetiana a precizat ca raman de rezolvat numeroase probleme financiare si sanitare.

ESTONIA

Prima liga a fost oprita in data de 13 martie. Federatia a anuntat ca jucatorii se pot antrena din 2 mai conform unui protocol stabilit cu guvernul.

INSULELE FEROE
Modesta liga feroeza, care a evitat in mare masura pandemia de coronavirus, este pe picior de reluare in data de 9 mai.

FINLANDA
Echipele au primit permisiunea de a se antrena, desi federatia finlandeza a fost criticata pentru unele dintre masurile protocolului sau de siguranta, descrise drept ”neclare” de un conducator de club.

GIBRALTAR
Federatia din Gibraltar a anulat sezonul, iar primele trei clasate in momentul suspendarii competitiei, Europa FC, St Joseph’s FC si Lincoln Red Imps FC, se vor califica in cupele europene. Federatia se va reuni saptamana viitoare pentru a stabili clasamentul final al ligii.

GRECIA
Jucatorii unora dintre cele 14 cluburi din prima liga elena au inceput antrenamentele in aer liber, in grupuri mici, la data de 5 mai, conform unor reguli stricte de distantare sociala. Cluburile sunt optimiste ca sezonul va putea fi reluat, cu acceptul guvernului, din 14 iunie.

IRLANDA
Federatia irlandeza asteapta in prezent unda verde de la serviciul national de sanatate si spera intr-o reluare a campionatului in luna iunie.

IRLANDA DE NORD
Fotbalul a fost suspendat cel putin pana pe 31 mai, fara o indicatie cand sau daca va fi reluat.

ISLANDA
Prima liga era programata sa inceapa pe 22 aprilie si sa se incheie pe 26 septembrie, dar a fost amanata. Acum liga se pregateste de un debut de sezon pentru 14 iunie, daca totul va fi in regula.

ISRAEL
Echipele profesioniste s-au pregatit in grupuri de pana la 10 jucatori, fara contact, din 22 aprilie. Campionatul este programat sa se reia pe 30 mai.

KAZAHSTAN
Cluburile au avut permisiunea antrenamentelor in aer liber din 4 mai, iar conducerea primei ligi a anuntat ca meciurile se pot relua in iunie daca situatia va fi favorabila. Formatul campionatului va fi unul cu mai putine meciuri pentru ca sezonul sa poata di dus la capat.

KOSOVO
Prima divizie, de 12 echipe, a fost suspendata la mijlocul lunii martie si nu a fost fixata pana acum o data pentru reluarea competitiei.

LETONIA
Toate competitiile fotbalistice au fost suspendate dupa declararea starii de urgenta, pe 13 martie. Autoritatile guvernamentale au precizat ca atata timp cat restrictiile starii de urgenta sunt in vigoare, competitiile nu vor putea fi reluate.

LUXEMBURG
Sezonul a fost abandonat. Nu exista campioana sau echipe retrogradate. Primele patru clasate la momentul suspendarii campionatului se vor califica in cupele europene. Noul sezon va fi unul de tranzitie, cu 16 echipe in prima liga in loc de 14.

MACEDONIA DE NORD
Federatia nord-macedoneana nu a stabilit inca o data pentru o posibila reluare a competitiilor, avand nevoie de aprobarea Ministerului Sanatatii.

MALTA
Federatia malteza de fotbal a suspendat competitiile interne pe 12 martie. Presedintele Bjorn Vassall va discuta cu cluburile la finalul saptamanii, Birkirkara, Gzira United si Valletta FC propunand o reluare a campionatului pe 1 iulie.

MUNTENEGRU
Revenirea echipelor la antrenamente a fost prevazuta pentru 18 mai, in timp ce reluarea campionatului va avea loc pe 1 iunie, fara spectatori in tribune, insa acest lucru depinde si de situatia pandemica.

NORVEGIA
Guvernul va anunta pe 7 mai daca fotbalul va fi reluat si in ce conditii.

OLANDA
Federatia olandeza a anuntat incheierea sezonului pe 24 aprilie, dupa ce guvernul a interzis evenimentele publice pana in septembrie. Nu a fost declarata o campioana, dar s-a decis ca primele cinci clasate la momentul suspendarii campionatului sa participe in sezonul viitor al cupelor europene.

POLONIA
Liga poloneza a anuntat ca in data de 29 mai va fi reluat campionatul.

PORTUGALIA
Primeira Liga a stabilit o reluare a competitiei pentru data de 30 mai, iar echipele au demarat luni pregatirile.

ROMANIA
Restrictiile vor fi relaxate incepand cu data de 15 mai, cand va inceta starea de urgenta, iar liga profesionista spera sa reia actuala editie a campionatului Ligii I in weekend-ul 13-14 iunie.

RUSIA
Prima liga rusa a stabilit un plan de reluare a campionatului pe 21 sau 28 iunie, propunand doua solutii cluburilor pentru cele opt etape ramase. Liga a discutat si cu autoritatile din sanatate pentru a stabili un protocol al reluarii antrenamentelor.

SAN MARINO
Centrele de antrenament ale cluburilor pot din redeschise din 31 mai, cu sanse mici de reluare a campionatului.

SCOTIA
Cele 42 de cluburi profesioniste au votat luna trecuta o propunere de incheiere a sezonului in esaloanele inferioare, dar si a esalonului de elita, Premiership, daca va fi clar ca stagiunea nu poate fi completata. Diviziile a doua, a treia si a patra s-au incheiat dupa aceasta rezolutie, care a trecut cu majoritate de voturi.

SERBIA
Primele doua divizii se vor relua pe 30 mai, cu portile inchise si intr-un format comprimat. Conform deciziei, cele doua ligi, fiecare cu 16 echipe, vor mai disputa patru etape pentru a incheia sezonul regulat, fazele play-off si play-out fiind anulate.

SLOVACIA
Liga slovaca spera la completarea sezonului. Echipele si-au reluat antrenamentele, dar competitia nu va incepe inainte de 6 iunie cel mai devreme. Liga a facut planuri pentru un sezon scurtat in cazul in care acesta nu se poate disputa in intregime.

SLOVENIA
Campionatul a fost intrerupt pe 10 martie si ar urma sa se reia pe 30 mai. Antrenamentele colective ale echipelor sunt programate sa inceapa din 10 mai.

SUEDIA
Suedia nu a avut restrictii din cauza pandemiei de coronavirus, iar multe echipe au reveni la antrenamente, campionatul putand incepe pe 14 iunie.

TURCIA
Campionatul va fi reluat pe 12 iunie si ar trebui sa se incheie pe 26 iulie, a anuntat presedintele federatiei, Nihat Ozdemir. Turcia ar trebui sa gazduiasca finala Ligii Campionilor in august (la Istanbul).

TARA GALILOR
Federatia galeza a prelungit suspendarea fotbalului intern pana cel putin pe 15 mai, dar a anuntat ca doreste sa duca la capat sezonul.

UCRAINA
Ultima reuniune de Federatiei Ucrainene a avut loc pe 29 aprilie, dar nu s-a luat o decizie in privinta campionatului. Prima liga doreste sa isi completeze sezonul, la fel si cupa, dar nu poate face planuri pana cand guvernul nu va anunta relaxarea masurilor de siguranta.

UNGARIA
Federatia a anuntat ca sezonul va reincepe pe 23 mai, cu doua meciuri de cupa si unul de campionat. (ziare.com)

Facebook Comments