PLANTE CARE VINDECA ARSURILE SOLARE

by Paula Craciun

În cărţile sale, acad. Ovidiu Bojor se ocupă de arsuri, respectiv de arsurile solare, în capitole speciale, consacrate afecţiunilor dermatologice şi cosmeticii. Iată care sunt cele mai eficiente remedii naturale.

  • Dacă ignorăm recomandările privind expunerea raţională la soare, un anumit timp şi în anumite segmente ale zilei, ne putem alege, pe lângă alte complicaţii, şi cu leziuni ale pielii (arsuri solare).
  • În cazul arsurilor mai uşoare, ne vin în ajutor plantele care conţin substanţe active antiseptice, flavonoizi şi taninuri, capabile să grăbească cicatrizarea ţesutului lezat.
  • În tratamentul extern sunt indicate spălături, comprese şi cataplasme locale cu soluţii extractive preparate din flori de muşeţel (infuzie, preparată din două de linguri flori la o cană de apă, cu care se fac spălături locale), din flori de coada şoricelului (infuzie, preparată din două linguri flori la o cană de apă, cu care se aplică comprese locale), din flori de gălbenele (infuzie, preparată din 15-30 g la un litru de apă, cu care se fac spălături locale sau se aplică repetate cataplasme), din flori de soc (infuzie, preparată din 30-40 g flori la un litru de apă, pentru spălături sau cataplasme locale), muguri de plop (infuzie, preparată din 20 g muguri la o jumătate de litru de apă, pentru spălături locale), sunătoare (infuzie preparată din 30 g plantă la un litru de apă, pentru spălături locale şi cataplasme), rădăcini de brusture (decoct concentrat, preparat din 4-5 linguri rădăcini la un litru de apă, cu care se fac spălături locale sau se aplică sub formă de cataplasme pe zona de arsură, când tegumentele nu sunt lezate mai în profunzime) etc.
  • Rezultate bune dau în tratamentul arsurilor solare uşoare aplicaţiile locale cu pulpă zdrobită de pepene galben, cataplasmele cu pulpă crudă, de asemenea zdrobită, de dovlecel, cataplasmele cu frunze zdrobite de pătlăgele vinete.
  • Pentru perioada de cicatrizare a plăgilor se recomandă, printre altele, cataplasmele cu făină de ovăz, unguentul de gălbenele, uleiul de sunătoare, uleiul din flori de muşeţel, uleiul de seminţe de in.

Sursa: click.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate