În anul 2014, în revista ,,Nature” era publicat un articol în care se specula existenţa unei noi planete în cadrul sistemului nostru solar. De curând, Mike Brown, cercetător în cadrul Institutului Tehnologic din California, a declarat că a găsit dovezi care susţin această ipoteză.
Săptămâna trecută, astronomul american a postat pe Twitter o imagine în care apare schiţată o nouă structură, denumită ,,Planet Nine”. Orbita acesteia apare pe graficul prezentat sub forma unei linii albastre.
Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unor telescoape amplasate în Canada, Franţa şi Insulele Hawaii, în cadrul unui proiect de cercetare intitulat ,,Outer Solar System Origins Survey”. Dat fiind faptul că, până de curând, nu au fost găsite dovezi concrete referitoare la existenţa obiectului cosmic, mai multe echipe de experţi au demarat studii pe cont propriu pentru a afla dacă el orbitează, într-adevăr, în interiorul Căii Lactee.
Astronomii din cadrul Universităţii din Arizona estimează că Planet Nine realizează o orbită completă în jurul Soarelui o dată la 10.000 – 20.000 de ani. Tot ei susţin că obiectul cosmic, având o masă de 10 mai mare decât cea a Terrei, se află la o distanţă de circa 65 de miliarde de kilometri faţă de Soare.
Dovada existenţei acestui obiect cosmic o reprezintă descoperirea unei noi structuri de tipul ,,Kuiper Belt Objects” (,,KBO”). Aceasta este o regiune în care se regăsesc planete de mici dimensiuni, dar şi comete. Oamenii de ştiinţă susţin că în regiunea nou-identificată, denumită ,,uo3L91″, se află şi aşa-numita Planet Nine.
,,Deşi iniţial eram destul de sceptici în privinţa existenţei acestei planete, pe parcurs ce am avansat cu cercetările am început să credem din ce în ce mai mult că vom descoperi ceva cu adevărat fascinant. Pentru prima dată în peste 150 de ani, am găsit dovezi care susţin faptul că sistemul nostru solar este incomplet”, a declarat astronomul Konstantin Batygin.
Sursa: descopera.ro