În data de 10 noiembrie 2017, la Casa de Cultură din comuna Otlaca-Pustă (Pusztottlaka), din județul Bekes, localitate cu o veche tradiție românească, a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative în memoria Anei Crișan, profesor și poet din localitate (1937-2012). La manifestare au participat consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni și Șerban Nicolae, senator român.
Manifestarea a fost organizată de către Asociația Culturală Română din Otlaca-Pustă, condusă de Eva Bocsor Karancsi (în același timp președinte a Autoguvernării Românești din judeșul Bekes) și Autoguvernarea Românească din Otlaca-Pustă, condusă de Elvira Ardelean (primar al localității Otlaca-Pustă).
Manifestarea a debutat cu cuvântul de deschidere al organizatorilor, urmat de alocuțiuni ale d-nei Maria Gurzău Csegledi, directorul Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Gyula și d-lui Tolnai Peter, vicepreședintele Consiliului Județean Bekes. După dezvelirea plăcii comemorative, pr. Arhimandrit Calinic Covaci, paroh al Bisericii Ortodoxe Romne din Otlaca-Pustă și consilier eparhial al episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), a celebrat o slujbă de pomenire. Elevi români de la școlile din Micherechi, Bătania și Leucușhaz au prezentat un moment liric.
La manifestare au asistat reprezentanți de frunte ai comunității românești din Ungaria, cum ar fi Alexandru Fina, vicepreședintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Eva Iova, redactor-șef al publicației ”Foaia Româneacă”, Gheorghe Marc, președintele Clubului Pensionarilor Români din Gyula, Daniel Negrea, președintele Autoguvernării Românești din Medgyesegyhaza, preoți ai EORU, profesori de la școli ale românilor din Ungaria etc. Manifestarea a cuprins și o recepție oferită de organizatori.
În cursul aceleiași zile, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni și Șerban Nicolae, senator român, au avut o întrevedere cu Ioan Tat, președintele Autoguvernării Românești din din orașul Șercad (Sarkad), la sediul primăriei din localitate. La întrevedere a participat și Adam Sucigan, secretar adjunct al primăriei (etnic român din Gyula).
În continuare, cei doi oficiali români au vizitat sediul EORU, unde au fost primiți de către PS Siluan, episcopul ortodox român din Ungaria. Ierarhul român a prezentat și catedrala eparhială istorică ”Sf. Nicolae” din Gyula. Oficialii români s-au întâlnit cu această ocazie cu etnologul Angela Paveliuc- Olariu, președintele Societății Ortodoxe a Femeilor Române, filiala Iași și cu Viorica Cherteș, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe din Oradea.
Facebook Comments