Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, unul dintre co-inițiatorii proiectului de lege care vine în sprijinul intreprinzătorilor mici și mijlocii, a mediului de afaceri din România, dar şi a investitorilor străini care ar fi dispuși să investească în țara noastră cere dezbaterea în regim de urgență a proiectului legislativ de modificare și completarea Legii 227/2015 din Codul Fiscal.
„Am cerut dezbaterea acestui proiect în procedură de urgență. Am cerut reducerea cotei CAS datorată de angajator şi angajat de la 39,25 la 32, 25% şi cotei de impozitare a venitului şi profitului de la 16% la 10%, dar şi transferul plăţii asigurării de şomaj în totalitate către angajat şi reducerea cotei de contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii. Aceste măsuri pe care le-am expus în acest proiect vor aduce câteva miliarde de lei la bugetul statului. Dacă actualul guvern s-a ocupat în prealabil de creșterile salariale pentru bugetari, noi am dorit să venim cu ceva concret și în sprijinul intrprinzătorilor privați. Să diminuăm povara fiscală de pe piața muncii prin măsurile de reducere a cotei de contribuție de asigurări sociale datorată de angajator și angajat, reducerea cotei de impozitare a venitului, reducerea cotei de impozitare a profitului, transferul plății asigurării de șomaj în totalitate către angajat și reducerea cotei de contribuții pentru concedii și îndemnizații.
Nu cred că cea mai bună măsură fiscală pentru România în acest moment este creșterea ajutorului social. Trebuie să ne gândim cum să-i motivăm și să-i spijinim pe cei care produc bani, pe cei din sectorul privat care contribuie necondiționat la bugetul acestei țări. Aceștia trebuie stimulați astfel încât să poată oferii salarii mai mari, condiții de muncă decente și să poată să-și păstreze locurile de muncă.
Am așteptat de la formarea guvernului PSD-ALDE ca acesta să-și onoreze promisiunile făcute față de întreprinzătorii din România. Dar am constatat că nici măcar nu se gândesc la așa ceva, de aceea am considerat că e momentul ca noi cei din PNL să luăm atitudine, inițiind astfel acest proiect legislativ .”a declarat deputatul PNL, Eusebiu Pistru
Proiectul a fost depus la Senat pe 28 februarie iar inițiatorii au solicitat dezbaterea lui în procedură de urgență. Dacă acesta va fi votat, legea ar urma să intre în vigoare cu data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial.