Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, este de părere că prognoza FMI, privind o creştere economică a României în 2016, de 5%, este o dovadă a faptului că guvernul Cioloş a gestionat la modul optim România de la instalare şi până acum.
„Conform estimărilor FMI, România va avea în 2016 cea mai mare creştere economică din Europa, de 5%. Este o dovadă a faptului că Guvernul Cioloş şi-a făcut datoria, gestionând treburile ţării cu profesionalism, dând dovadă de competenţă. Chiar dacă a fost supus la mari presiuni de ordin social din partea sindicatelor, fiind obligat să accepte măsuri nejustificate, Guvernul a făcut faţă, reuşind în bună parte să evite creşteri salariale nesustenabile, cu efecte catastrofale asupra bugetului naţional şi a sistemului naţional de pensii”, spune Pistru.
În opinia sa, prognozele FMI contracarează intenţia PSD şi aliaţilor săi de a prezenta, în campania electorală, guvernarea Cioloş ca pe un dezastru şi un argument pentru revenirea la putere a stângii. „Cu toate că după alegerile parlamentare din decembrie este exclusă continuarea unei guvernări tehnocrate, fiind absolut necesar şi firesc un Guvern politic, PNL va arăta care sunt realizările Guvernului Cioloş şi, mai ales, care sunt strategiile economice de dreapta creionate de către acesta, strategii pe care PNL le va pune în practică deîndată ce va accede la guvernare”
Dar, spune Pistru, nu doar prognoza de creştere, ci şi alte cifre pe 2016 sunt în măsură să întărească necesitatea continuării cu un guvern de dreapta. „ Pentru acest an, FMI preconizează o inflaţie negativă de minus 1,5%, un deficit de cont curent de 2% din PIB şi o rată a şomajului de 6,4%, în scădere cu 0,4 puncte faţă de 2015. Datele Institutului Naţional de Statistică au indicat o creştere a PIB de 6% în T2, an/an şi de 5,2% în S1 faţă de S1 2015. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Guvernul Cioloş nu doar că a asigurat un mers normal şi o direcţie bună pentru România, ci va lăsa şi o „zestre” viitorului Guvern. Mai exact, bugetul României este construit pe o creştere economică de 4,1%, însă va fi de 5%, iar excedentul va putea fi folosit pentru investiţii. aceasta, doar dacă va urma un Guvern de dreapta, nu unul de stânga, care sacrifice investiţiile în favoarea unor măsuri populiste, aplicabile doar pe termen scurt, cu efecte catastrofale pe termen mediu şi lung”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru.