Pistolarii de la CSM Arad sunt în formă la Naţionale

by Sorin Haut

Finala naţională de aer comprimat, de la Bucureşti, a consemnat rezultate notabile pentru pistolarii de la CSM Arad, la categoria juniori. Astfel, la individual, Casian Codrean a cucerit aurul, iar Daria Haristiade şi Luca Joldea s-au ales cu argintul. Echipele clubului arădean, atât cea feminină cât şi cea masculină, au cucerit titlul naţional, în formulele: Casian Codrean, Luca Joldea şi Csaba Leszay (băieţi) şi Daria Haristiade, Andrada Gheocel şi Alesia Vlai (fete). La mixt, Haristiade şi Codrean au ţintit aurul, iar Gheocel şi Joldea argintul.

„Suntem mulţumiţi de rezultate, Codrean e pe val şi a avut o cifră bună, la fel şi Joldea, care pentru vârsta lui a obţinut un rezultat important, aproape de recordul lui personal”, ne-a declarat Gheorghe Pop, care alături de Monica Toth şi Mircea Budurişan, formează staff-ul tehnic al secţiei de tir.

În weekend sunt programate finalele seniorilor, cu noi perspective de a obţine medalii. În februarie mai e programată şi finala naţională de la tineret, după care cei mai buni pistolari arădeni se concentrează pe Europenele din Croaţia, de la începutul lui martie.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate