Finala Campionatului Național de glonţ pentru juniori, competiţie desfăşurată la Bucureşti, a consemnat noi performanţe pentru pistolarii de la CSM Arad. Cristian Mărcoșan, în probele de pistol standard, pistol viteză și pistol liber, plus echipa de pistol liber (Cristian Mărcoșan, Casian Codrean, Alexandru Pârvulescu), au cucerit medalii de aur.
Cristian Mărcoșan, la pistol sport, Casian Codrean la pistol liber, plus echipele de pistol sport şi pistol standard (Cristian Mărcoșan, Alexandru Pârvulescu, Andreas Doringer), s-au ales cu argintul naţional. Antrenorii sportivilor amintiți sunt Gheorghe Pop, Mircea Budurişan şi Ion Vasilescu.
Astăzi, tot la Bucureşti, are loc antrenamentul oficial de dinaintea finalei de glonţ a seniorilor, urmând ca pistolarii CSM-ului să intre în concurs sâmbătă.