Pistolarii arădeni, în linie dreaptă pentru Europenele din Croaţia: „Sperăm la clasări cât mai sus”

by Sorin Haut

În plin sezon intern de glonţ, cu deja patru etape consumate, toate reflectoarele sunt puse de săptămâna viitoare pe Campionatele Europene de la Osijek (Croaţia), programate în perioada 20 mai – 6 iunie, Aradul urmând să aibă trei reprezentanţi: Luca Joldea şi Mihnea Baltă la categoria juniori (foto) în proba de pistol aer comprimat individual dar şi la echipă, alături de dinamovistul Vlad Andrei şi Daria Haristiade, foto text (dublă legitimare CSM Arad – Dinamo Bucureşti), ea urmând să concureze la individual dar şi la dublu mixt, cu Luca Joldea. Vă reamintim că Daria punctează la aer comprimat pentru clubul din Capitală şi la glonţ pentru CSM Arad, lucru valabil şi în competiţiile internaţionale. „Vom pleca la începutul săptămânii viitoare spre Croaţia, unde sperăm să obţinem clasări cât mai sus, atât la individual cât şi în concursul pe echipe. Sportivii vor concura la juniori, undeva spre sfârşitul săptămânii viitoare”, spune antrenorul secţiei de tir de la CSM Arad, Gheorghe Pop. Multiplu campion naţional şi triplu recordmen la juniori (proba clasică şi finală, în două rânduri), Luca Joldea, 16 ani, este una din marile speranţe ale tirului românesc. Joldea a făcut furori în ţară în ultima perioadă la acest nivel de vârstă şi are deja experienţa precendentelor două ediţii continentale, cea din 2019, când debuta la Europene tot la Osijek, cu 557 de puncte şi apoi cea de anul trecut, de la Wroclaw (Polonia), când a tras mult mai bine, aflându-se la doar cinci lungimi de finala probei individuale, cu 565 de puncte şi un loc 22 din 43 de participanţi.

Trei arădeni la Osijek: Joldea şi Baltă sunt ai CSM-ului, Haristiade are „dublă” cu Dinamo

De atunci, Luca Joldea a progresat evident de la o lună la alta, iar la nivel de juniori, domină cu autoritate probele de aer comprimat din ţară. În noiembrie 2020, talentatul pistolar de la CSM Arad bătea un record naţional la juniori în proba clasică, vechi de 27 de ani! Recordul îi aparţinea fostului medaliat cu bronz olimpic la Sydney 2000, Iulian Raicea (n.n. 581 puncte), iar Joldea totaliza 582 de puncte! Tot el deţine şi recordul naţional la nivel de juniori în finala probei de aer comprimat, cu 242,5 puncte. Aşadar, perspective frumoase pentru Europene şi de ce nu pentru o mare performanţă! Cea mai experimentată dintre cei trei pistolari arădeni este Daria Haristiade, 19 ani, multiplă campioană şi medaliată naţională, aflată şi ea într-o formă excelentă, cu rezultate notabile şi chiar recorduri. Evident, are şi experienţă continentală, cu participări la Europene în anii trecuţi, dar şi la alte întreceri internaţionale majore. În schimb, Mihnea Baltă, 17 ani, de asemenea multiplu campion şi medaliat naţional în probe de aer comprimat, este “new entry” din acest an în lotul de burse olimpice pentru juniori şi debutant la un Campionat European. Să mai adăugăm că alături de Gheorghe Pop, secţia de tir a CSM-ului arădean – un adevărat izvor de talente şi performanţe – îi mai are în staff-ul tehnic pe antrenorii Monica Toth şi Mircea Budurişan.

 

 

 

 

Facebook Comments