Clubul Sportiv Municipal Arad este reprezentat la Campionatele Mondiale ce vor debuta pe 31 august, la Changwon (Coreea de Sud), de Daria Haristiade, pistolara noastră urmând să concureze săptămâna viitoare, la junioare. La doar 16 ani, eleva lui Mircea Budurişan va trage în proba de pistol aer comprimat, numărându-se printre cele şase “tricolore” prezente la start.
Cu doar trei ani de tir în spate, Haristiade are deja două finale europene, un loc 8 în iarnă, la Gyor (Ungaria) şi un loc 7 în vara anului trecut, la Baku (Azerbaidjan), plus o prezenţă notabilă la Cupa Mondială din acest an, din Germania, unde s-a clasat pe un excelent loc 15, din 102 participante.
„Tirul este cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla. Mi-am găsit vocaţia şi scopul anilor următori”, se destăinuie Daria Haristiade, într-un material al aimx.ro. După competiţia de la Changwon, un alt test important îl reprezintă Jocurile Olimpice ale Tineretului din Buenos Aires (Argentina), unde pistolara arădeană îşi propune să facă din nou o figură frumoasă.