Federația Română de Fotbal a împerecheat pe criterii geografice cele 16 echipe feminine calificate în optimile Cupei României. Astfel, a rezultat un nou derby al Vestului, între AC Piroș Security Arad și Fortuna Becicherecu Mic, care se va disputa pe 28 aprilie, începând cu ora 17, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic. „Leoaicele” le-au învins deja de două ori pe timișence în ultimele trei luni, 3-1 în sezonul regulat și 3-2 în prima etapă a play-offului Ligii I. Așadar, o bună șansă de revanșă a bănățencelor, în vreme ce arădencele au ambiția de a bifa tripla în fața rivalei de pe Bega. Campionatul Ligii I la feminin a luat o pauză până pe 18 aprilie, dată până când Piroș ar trebui să aibă lotul complet.
Portarul egiptean, Maha Shehata, a obținut viza de revenire în România și este așteptată să revină între buturile formației lui Dan Cuedan. După primele runde din play-off, AC Piroș Security ocupă locul secund, cu 29 de puncte. În celelalte partide din optimile Cupei României avem următoarele dueluri: Carmen – Fair Play București, Constanța – Galați, Banat Girls – Alexandria, Baia Mare – Prundu Bârgăului, Academia de Fotbal și Tenis Măgura – Olimpia Cluj, Colțea Brașov – Vasas Femina, Nicu Gane Fălticeni – Vulpițele Galbene Roman.