SOIMII PINCOTA SI NATIONAL SEBIS AU FACUT PRIMELE MUTARI

by Sorin Haut

Fostul căpitan al celor de la FC Olt Slatina, Cosmin Crușoveanu, este noul jucător al formaţiei Şoimii Pîncota. Hunedoreanul în vârstă de 30 de ani a mai jucat la Corvinul, CS Deva, “U” Cluj, Gaz Metan şi CFR Craiova. Trupa din Podgorie a bătut palma şi cu alţi jucători aflaţi la final de contract, dar totul se va oficializa săptămâna viitoare, când va fi anunţată şi lista despărţirilor. „Luni după – amiază vom anunţa şi alte transferuri, pentru că în afara lui Cruşoveanu, cu care am bătut palma, mai sunt 6-7 jucători cu care suntem în negocieri avansate”, ne-a declarat preşedintele clubului, Pavel Piroş. Şoimii Pîncota se reuneşte în jurul datei de 12 iulie, în programul de pregătire fiind inclus şi un cantonament de 8 zile la Gyula, în Ungaria.

Chiar dacă a ratat de puţin promovarea, Naţional Sebiş speră la un loc sub soarele ligii secunde. În acest sens s-a trimis o cerere oficială la Federaţie, pentru un loc în Liga a II-a, în locul echipelor cu probleme financiare. Un răspuns va veni pe 28 iunie, după şedinţa de Comitet Executiv. Până atunci, Sebişul a semnat cu Ionuţ Radu, fotbalist în vârstă de 23 de ani, ultima oară la Metalurgistul Cugir. În schimb, după Răduca şi Higyed, Sebişul s-a despărţit şi de Albert, Dobricean şi Blănaru. Echipa de pe malul Crişului Alb se reuneşte la începutul lunii iulie.

Sorin Haut

Facebook Comments