PINCOTA INCHEIE SEZONUL IN PODGORIE. „SOIMII” S-AU SALVAT PE TEREN

by Sorin Haut

Cu un parcurs excelent în play-out-ul din „B2”, Șoimii Pîncota s-a salvat şi matematic de la retrogradare, după victoria cu 1-0 în faţa Bihorului. Arădenii au trei puncte faţă de ultima clasată, FC Bihor şi avantajul meciurilor directe, astfel că ultimul meci al sezonului va fi unul mai mult de vacanţă. Chiar şi dacă nu i-ar fi învins pe orădeni, Pîncota era oricum salvată, odată cu retragerea din campionat a Oltului, mutare care face ca barajul de evitare a retrogradării să devină inutil. Totuşi, jucătorii lui Ionuţ Popa au reuşit să demonstreze că se pot salva pe teren, infirmând astfel pronosticurile multor „specialişti”, care vedeau trupa din Podgorie ca şi retrogradată.

Ultima reprezentaţie, cu FC Caransebeş

Ionuţ Popa se bucură că a reuşit să obţină o performanţă pentru un orăşel mic cum este Pîncota şi nu exclude, în cazul unui proiect serios şi durabil, să-i antreneze pe „şoimi” şi în sezonul viitor. Totul depinde de conducerea clubului şi oraşului şi de intenţiile lui Pavel Piroş, care a investit prea mulţi bani ca să renunţe, acum, atât de uşor la singura echipă de fotbal ce face performanţă în judeţul Arad. Șoimii încheie stagiunea sâmbătă, ora 11, pe teren propriu, în compania celor de la FC Caransebeș, meci în care pîncotanii sunt aşteptaţi la stadion, pentru a sărbători împreună menţinerea în Liga a II-a.

 

Facebook Comments