PÎNCOTA A ÎNVINS CLUJUL ŞI E DIN NOU PE LOC DE BARAJ

by Sorin Haut

Şoimii Pîncota a câştigat astăzi la limită, scor 1-0, în faţa Universităţii Cluj, într-un meci contând pentru etapa a opta din play-out-ul seriei de vest a Ligii a II-a. Cu cuţitul la os, echipa din Podgorie a obţinut trei puncte mari în lupta pentru evitarea retrogradării, urcând din nou pe loc de baraj. Meciul cu “U” a fost unul destul de anost, cu puține ocazii de gol, miza punându-şi serios amprenta pe calitatea jocului. În prima parte, singura şansă mare i-a aparţinut lui Dubeștean, care a tras din careul mic în portar. Mulţumiţi cu puţinul, adică cu un punct, studenţii clujeni au crezut că pot pleca neînvinşi, numai că a venit minutul 80, atunci când Dragalina a centrat în careu, Issa a prelungit mingea cu capul spre poartă, iar Alin Mihai, pe fază, a împins mingea în plasă de la doar patru metri.
Fază la care oaspeţii au cerut, fără succes, fault în atac, portarul Universităţii, Bolboaşă, suferind o dublă fractură, fiind transportat de urgenţă la spital. S-a terminat 1-0, iar Pîncota a revenit pe loc de baraj înaintea penultimei etape, cu Metalul Reșița. De cealaltă parte, “U” Cluj pierde teren şi e pe loc de retrogradare, având şanse mari să evolueze din toamnă în eşalonul trei. Zsolt Muzsnay a început confruntarea în formula: Irimia – Suciu, Pavel, Dubeștean, Siminic – Pirtea, Gîlcă (A. Mihai), Issa, Vasi (Farcaș) – Dragalina, M. Ion (Leucuța).

Liga a II-a, seria 2, play-out
Olimpia – Rm. Vâlcea 2-1
Șoimii Pîncota – U.Cluj 1-0
Tărlungeni – Reșița 6-1

Clasament

1.Olimpia 8 6 1 1 15-7 30
2.Vâlcea 8 3 2 3 10-9 29
3.Pîncota 8 5 0 3 10-11 28
4.Universitatea 8 3 2 3 9-8 27
5.Tărlungeni 8 3 2 3 17-9 20
6.Reșița 8 0 1 7 2-19 -10

Etapa viitoare (28 mai): Pîncota – Reşiţa, Vâlcea – Tărlungeni, U.Cluj – Satu Mare.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate