Liberalii și-au anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, candidatul pentru funcția de primar al comunei Olari, în persoana lui Petru Răuț.
„Aș vrea să încep prin a vă face o scurtă prezentare a mea. Am 48 de ani și de profesie sunt profesor de educație fizică și sport. Mi-am ales această meserie pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, cu copiii. Tot din aceste motive, dar și din dragostea pentru dansuri și pentru tradiții, am devenit și instructor coregraf”, spune Petru Răuț.
Acesta a explicat și care sunt principalele obiective pe care dorește să le realizeze în comuna Olari și satul aparținător Sintea Mică dacă va câștiga alegerile.
„În primul rând cred că este necesar ca tot ceea ce vrem să realizăm în comuna Olari și în satul Sintea Mică să o facem după ce discutăm cu cetățenii și trebuie neapărat să schimbăm mentalitatea celor care lucrează în Primărie. Dacă vorbim cu tinerii, aceștia ne spun că nu sunt băgați în seamă. În Olari nu există un parc, nu există un teren de sport, iar știm cu toții că sportul înseamnă sănătate. Revitalizarea sportului și a culturii locale este foarte importantă, iar în acest moment sport nu există, iar cultura locală se bazează în acest moment strict pe activitățile pe care le coordonez eu. Mi-aș dori înființarea unei echipe de fotbal în Olari, pentru că nu avem. Dacă vorbim despre capitolul învățământ, împreună cu echipa ne-am propus un demers de alfabetizare a romilor, pentru că sunt foarte mulți pe care i-am întrebat de ce nu muncesc, iar majoritatea dintre ei mi-au spus că «nu știu carte». Eu am mai vrut acest lucru și în trecut, dar necesita un parteneriat cu Primăria, iar primarul a refuzat acest parteneriat. Dacă ne gândim la alte nevoi primordiale ale cetățenilor, trebuie să luăm în considerare intabularea cât mai rapidă a pășunii, prin ordin de prefect, pentru că foarte mulți cetățeni trăiesc de pe urma creșterii animalelor. Ne-am interesat deja în această privință și totul este realizabil, trebuie doar voință. O altă mare problemă a comunei este salubrizarea. Nu există un serviciu de salubrizare, iar oamenii nu au ce să facă cu gunoiul. Primarul a săpat o groapă pentru ca oamenii să arunce singuri gunoiul acolo, dar dacă faci acest lucru ești amendat de către Primărie. Totodată, ne propunem asfaltarea tuturor străzilor, în acest moment fiind asfaltate doar aproximativ 60% dintre ele. În ceea ce privește Sintea Mică, sat aparținător comunei Olari, vreau să vă spun că suntem în anul 2016 și nu există apă curentă. În aceeași măsură, cu excepția străzii principale – care aparține de Consiliul Județean, nu există nici măcar o stradă asfaltată. Ne propunem îndreptarea acestor lucruri și, totodată, reabilitarea trotuarelor – care sunt într-o stare deplorabilă, refacerea spațiilor verzi, dar și reabilitarea așezămintelor culturale din localitate. Având în vedere că media de vârstă a populației din Sintea Mică este una destul de crescută, o problemă importantă este lipsa unui spațiu adecvat desfășurării activității medicului de familie. Vreau să vă spun că există medic de familie în comuna Olari, dar dacă vrea să meargă în Sintea Mică pentru a consulta oamenii de acolo, efectiv nu are unde să desfășoare acest act medical, pentru că nu există o astfel de locație. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante probleme identificate de noi până acum, dar la fel de importantă este priortizarea nevoilor cetățenilor, iar după discuțiile pe care ne propunem să le avem cu ei, cu siguranță vom identifica multe probleme. Trebuie, totodată, să ne propunem atragerea unor investitori, mai mici sau mai mari, lucru care să ducă la crearea unor locuri de muncă. Atât eu, cât și echipa cu care plec pe acest drum, ne propunem atragerea de fonduri europene, o metodă prin care putem asigura îndeplinirea tuturor obiectivelor din localitate, lucru care a fost refuzat cu desăvârșire de actuala administrație”, a mai declarat candidatul PNL la Primăria Olari, Petru Răuț.
PETRU RAUT VA CANDIDA DIN PARTEA PNL PENTRU FUNCTIA DE PRIMAR AL COMUNEI OLARI
Facebook Comments