Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează la Expo Arad în perioada 29 – 31 ianuarie 2016, Târgul „Petreceri de Vis”, cel mai important eveniment dedicat planificării şi organizării de nunţi şi evenimente.
„Petreceri de Vis” se alfă la cea de-a noua ediţie şi promite a fi un succes datorită implicării întregului colectiv al CCIAA, astfel că întreaga suprafaţă alocată evenimentului a fost ocupată în totalitate, firmele expozante reuşind să ofere produse şi servicii de cea mai înaltă calitate. Anul acesta, EXPO Arad îşi va prezenta oferta pentru organizarea celor mai importante evenimente arădene.” declară Tiberiu Ciul, director general.
Firmele vor prezenta în cele două pavilioane ale complexului Expo Arad cele mai importante noutăți din domeniu: rochii de mirese în tendinţe, costume pentru miri, ținute pentru ocazii speciale, bijuterii și accesorii, aranjamente florale, locații pentru petreceri, servicii de catering, torturi, servicii foto-video și sonorizare, coafuri și machiaj și multe alte surprize.
Un bogat program conex se va desfăşura pe parcursul celor trei zile de expoziție: prezentări de rochii de mirese și de seară, demonstrații de make-up și hair style, dansuri latino și de societate, muzică live, recital muzică, ansambluri artistice de muzică populară, reprezentaţii obiceiuri de nuntă și multe altele, toate menite să ne introduca în atmosfera de petrecere.
,,Petreceri de vis” cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
Transport gratuit din oră în oră de la stația Podgoria începând cu ora 11:00
Program de vizitare:
Vineri: 10:00 – 20:00
Sâmbătă: 10:00 – 20:00
Duminică: 10:00 – 18:00