Campioana Ligii a IV-a Arad, Progresul Pecica a evitat adversare dificile pentru barajul de promovare în eşalonul trei, gen ASU Poli sau Luceafărul, reprezentante ale judeţelor Timiş, respectiv Bihor, dar a dat peste o formaţie Performanţa Ighiu ambiţioasă şi cu experienţă chiar şi în astfel de baraje de promovare. Antrenorul pecicanilor, Mihai Petcuţ, consideră că orice alt rezultat în afara promovării ar fi o nereuşită pentru echipa sa: „Dacă nu am promova ar fi o mare dezamăgire pentru oamenii din conducerea clubului, pentru finanţatorii noştri, dar şi pentru primarul din Pecica, care ne-au asigurat de toată susţinerea inclusiv pentru sezonul viitor. Nu ştiu câte echipe, inclusiv de ligile doi şi trei, beneficiază de condiţii cum avem noi, aici, de aceea Pecica merită echipă în Liga a III-a”, spune Petcuţ.
Se joacă pe 20 şi 27 iunie
Antrenorul campioanei Ligii a IV-a Arad se aşteaptă la o dublă manşă dificilă cu adversara din Alba şi crede că totul se va decide în returul de la Pecica, de pe 27 iunie: „Cei din Ighiu formează o echipă periculoasă, au câştigat campionatul într-un judeţ cu tradiţie şi un fotbal bun, dispută al treilea baraj în ultimii şase ani. Echipele sunt apropiate valoric, iar în opinia mea promovarea se va decide la Pecica, în a doua manşă. Aşteptăm cât mai mulţi suporteri alături de noi, să fie o atmosferă frumoasă, iar la final să putem sărbători promovarea”, încheie Petcuţ. Barajul de promovare în Liga a III-a, care le opune pe Progresul Pecica şi Performanţa Ighiu, se joacă în dublă manşă tur-retur, pe 20 şi 27 iunie.