PESTICIDE FARA ACTE DE PROVENIENTA DESCOPERITE LA FRONTIERA

by Paula Craciun

  Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit 2.696 de litri şi 354 kg de pesticide fără documente de provenienţă.

În data de 11.02.2015, orele 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Marian A., în vârstă de 39 ani, din jud. Galaţi care conducea o autoutilitară marca Ford Transit înmatriculata în România. Împreună cu acesta mai călătorea un alt cetatean roman Costel A., din jud. Galaţi.

La controlul de frontieră, poliţiştii au descoperit în compartimentul de marfă al autoutilitarei o cantitate mare de pesticide, de diferite mărci, cu privire la care numitul Costel A. a declarat că îi aparţin, dar pentru care nu posedă documente de provenienţă.

Bărbatul a mai declarat că a cumpărat produsele de la o persoană necunoscută din Cehia contra sumei de 4.200 de euro şi intenţiona să le comercializeze în localitatea de domiciliu.

Întreaga cantitate de pesticide, în valoare de 220.000 lei a fost reţinută, în vederea confiscării.

Numitul Costel A. a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 de lei

Facebook Comments